Ce spune legea în cazul în care toți administratorii pensiilor private s-ar retrage de pe piață
Joi, 28 martie, reprezentanții PwC au organizat o dezbatere ce a avut ca temă modificările anunțate de Guvern referitor la ordonanța 114 și Codul de Procedură Fiscală.
Diana Coroabă, partener în cadrul companiei de consultanță PricewatherhouseCoopers(PwC), a explicat în acea zi că legea nu amintește ce se va întâmpla cu fondurile de pensii în cazul în care toți administratorii fondurilor respective din Pilonul II s-ar decide să se retragă de pe piața românească.
„Vorbind de fondurile de pensii, de Pilonul II, din păcate, nu avem modificări în ceea ce priveşte capitalul suplimentar care trebuie să fie adus, nu avem modificări în ceea ce priveşte limitarea tarifelor comisioanelor de către administratorii de pensii şi virarea unor sume la bugetul de stat; singura modificare adusă ordonanţei e în ceea ce priveşte termenul de plată al capitalului – se acordă o amânare de 8 luni, vorbim de 31 decembrie 2019. Deci veştile nu sunt bune pentru ei”, a declarat consultantul PwC.
Aceasta și-a pus întrebarea cam ce anume ar putea să se întâmple cu banii strânși în Pilonul II dacă toți administratorii de pensii private s-ar hotărî că este timpul să se tragă de pe piața României, în contextul OUG 114.
„De ce cred că s-a modificat termenul? Problema cu acest capital, care este semnificativ, este următoarea: în cazul în care administratorii de pensii decid să nu aducă acest capital, şi să se retragă de pe piaţa din România, vom avea o problemă foarte mare, pentru că legea actuală a pensiilor menţionează faptul că dacă un administrator se retrage, atunci contribuţiile se duc automat către ceilalţi administratori, ceea ce ar însemna că ceilalţi administratori trebuie să vină cu sume şi mai mari de capital, şi ar fi efectul de domino; în cazul în care toţi administratorii decid să nu aducă sumele suplimentare de capital şi să se retragă de pe piaţa românească, avem o probemă, pentru că legea nu menţionează ce se întâmplă cu fondurile respective”, a explicat Diana Coroabă.
Aceasta a aproximat că ar trebuit să se amestece în acest scenariu Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Sursa: capital.ro
Sursa: News 24 Romania.