Evenimentele speciale, de la 1700 si pana astazi.
Odinioara, astfel de evenimente importante precum nuntile sau botezurile se realizau in familie, fara prea mult fast si cu sute de invitati. Multi dintre bunicii de astazi erau obligati de datini sa-si marite fetele de mici, cand inca acestea erau fecioare, fiind considerate inocente si pure. O serie de scriitori si cercetatori descriu nunta drept un element de a apropia doua familii bogate sau cu aceleasi interese, motiv pentru care astfel de evenimente se programau inainte sau imediat dupa nasterea unui copil.
La varsta adolescentei copiii erau nevoiti sa traiasca impreuna, drept familie, cat si sa de-a nastere la o noua generatie ce ulterior avea sa ia parte la un botez de initiere, cat si la intreg ritualul de stabilire al partenerilor. Nu se tinea cont de preferinte personale, ci mai mult se punea accent pe statutul personal si social, dar si pe impresia societatii si/sau a comunitatilor din care facea parte. O persoana ce incalca datinile sacre era obligata deseori sa-si paraseasca caminul natal, uneori chiar si tara. Cercetatorii au descoperit de asemenea ca au durat ani in sir pana cand numeroase metropole ale lumii de astazi au acceptat ideea casatoriei intre doua natiuni diferite sau in functie de rasa. Prin anii 1700-1800, America interzicea casatoria dintre un om de culoare si un om “alb”. Cuplurile isi pastrau deseori relatia in secret si ajungeau sa-si oficieze ceremonia in alte state, urmand ca la intoarcerea pe plaiurile natale sa legalizeze casatoria si sa se stabileasca la casele lor de drept. Multe astfel de cupluri au fost renegate de catre state sau obligate sa execute ani de inchisoare.
In societatea moderna astfel de evenimente inca se deruleaza dupa o serie de ritualuri stravechi, dar diferentele intre religii si societati sunt in scadere, numarul acestora fiind infirm. Diferentele dintre culturi se remarca nu doar la fond cultural, ci si in ceea ce priveste uniunea unei familii. In societatea democratica li se ofera cetatenilor dreptul de a alege si de a-si apara drepturile, astfel ca uniunea intre un barbat si o femeie sau intre oameni de acelasi sex nu mai este o noutate.
De remarcat este si faptul ca, la 1700, fastul era inlocuit cu cinele de familie, unde nu se foloseau niciun fel de artificii speciale. Astazi, nuntile ajung remarcate in atentia presei datorita tematicii acestora, a locatiei si bineinteles, a imaginii pe care o ocupa viitorii miri. Tot mai multe vedete prefera sa realizeze ceremonia comuniunii in cadre intime ferite de supozitiile presei, astfel ca amploarea unui astfel de eveniment ramane pentru cei mai multi doar un mister.
Cele mai populare cupluri din Romania aleg sa-si desfasoare evenimentul alaturi de intreaga familie, de toti prietenii, colegii si cunoscutii in saloane specializate in domeniul evenimentelor speciale, precum Buftea Events. Acestea ajung in scurt timp, bineinteles, pe prima pagina a revistelor de specialitate din intraga tara. Si oamenii simpli sunt tot mai atrasi de astfel de locatii deosebite, care le ofera mai multa flexibilitate in indeplinirea unui vis unic, cat si o serie de amintiri speciale.
Sursa: News 24 Romania.