Andreea Marin a apelat la ajutorul medicilor: „Mi-am verificat inima”
Andreea Marin urmează să împlinească la sfârșitul acestui an vârsta de 45 de ani și face orice pentru a-i primi fără probleme de sănătate neașteptate. Așadar, vedeta s-a dus la medic pentru a-și verifica inima.
Andreea Marin conștientizează faptul că este foarte importantă prevenția, pentru a sta cât mai departe de problemele de sănătate. Din acest motiv, vedeta face sport cât mai des, mănâncă sănătos și ori de câte ori poate, se duce la medic pentru a fi sigură că totul este în regulă.
Așadar, în urmă cu puțin timp, vedeta s-a dus la medic pentru a-și face un control de rutină și a povestit tot pe rețelele de socializare.
“Am învăţat să am grijă de mine şi de cei dragi, să iau în seamă orice semn pe care corpul mi-l dă şi să-l verific, prevenţia e cea mai bună cale de a nu ajunge în situaţii complicate legate de sănătate. Mi-am verificat inima azi, ştiu că e energică şi trăieşte din plin, dar cum sunt atât de mulţi oameni tineri ce au probleme cardiace din cauza stresului şi a ritmului de viaţă alert, nu pot spune nici eu că sunt departe de toate astea. Testul de efort nu indică probleme. Ecografia, la fel. Să vedem ce spune aparatul la care sunt cablată până mâine seară, care mă monitorizează fără oprire timp de o zi. În rest, alte investigaţii mi-au arătat că pot sta liniştită, atâta vreme cât reduc stresul, las somnului orele ce i se cuvin, mă hrănesc sănătos şi fac sport. Mă apropii de 45 de ani, vreau să-i întâmpin cu bine!”, a postat Andreea Marin pe Facebook.
Andreea Marin a mărturisit ce face pentru a se menține în formă
”De dimineaţă până seară, tot felul de proceduri… În general alergi între proceduri. Te simţi energic, mult mai clară, ai viziunea mult mai clară, vezi, auzi mult mai bine. Celulita ştii bine că este cauza retenţiei de apă şi elimini mult din ce te deranjează vizual. Este foarte plăcută dar din păcate nu am voie decât să o fac din 2 în 2 zile aceeaşi procedură. E ca un masaj cu 10 mâini pe tine în acelaşi timp şi pur şi simplu vrei să dormi”, mărturisește Andreea Marin la Antena Stars
Sursa: News 24 Romania.