Cât se va mări alocația în 2019 și cine va putea beneficia de această mărire

În anul școlar 2019-2020, elevii primesc alocații majorate, după ce sumele au fost mărite, în urma amendamentului depus la legea bugetului de stat pe acest an. Alocațiile pentru școlarii de până în 18 ani dar și pentru cei mici, peste 2 ani, sunt în valoare de 150 de lei. Așadar, de la 84 de lei, alocația a ajuns la suma lunară de 150 de lei.

Conform aceluiași amendament, copiii sub doi ani beneficiază de alocație mărită, de la 200 la 300 de lei. Cheltuielile legate de mărirea alocațiilor au fost introduse în bugetul Ministerului Muncii și au intrat în vigoare încă din luna mai.

„Alocaţiile majorate se primesc în mai. Noile valori vor fi de de 150 lei, respectiv 300 de lei. Drepturile aferente lunii aprilie se plătesc din mai”, a afirmat ministrul Muncii,  în luna aprilie, în momentul în care a fost anunţată majorarea.

Cine poate beneficia de alocație

Conform Legii nr. 61/1993, alocaţia de stat pentru copii este o formă de ocrotire acordată de către stat, fără discriminare, tuturor copiilor din România. De această alocaţie beneficiază toţi copiii cu vârstă de până la 18 ani, dar şi tinerii majori, cu condiţia că aceştia să frecventeze cursurile învăţământului liceal sau profesional. În cazul tinerilor care repetă un an şcolar, nu se mai acordă alocaţia de stat, cu excepţia situaţiei în care aceştia sunt nevoiţi să repete anul şcolar din motive medicale, potrivit sfatulpărinților.ro. Beneficiază de alocaţie de stat pentru copii şi copiii cetăţenilor străini, precum şi ai persoanelor fără cetăţenie rezidenţi/rezidenţe în România, în condiţiile legii, dacă locuiesc alături de părinţi.

Cum se realizează cuantumul pentru alocații

Cuantumul alocației se realizează în raport cu indicatorul social de referință (ISR), care este în prezent de 600 de lei, întrucât:

– 0,4 ISR (300 de lei) pentru copiii în vârstă de până la doi ani (sau trei ani, în cazul copiilor cu handicap). Această se adună cu indemnizaţia lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserţie prevăzute de legislaţia în vigoare;

– 0,168 ISR (150 de lei) pentru copiii cu vârstă cuprinsă între doi şi 18 ani şi pentru liceenii de peste 18 ani;

– 0,4 ISR (300 de lei) pentru copiii cu handicap cu vârstă cuprinsă între trei şi 18 ani.

Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii sugerează că această se plăteşte „unuia dintre părinţi pe baza acordului acestora sau, în caz de neînţelegere, pe baza deciziei autorităţii tutelare ori a hotărârii judecătoreşti, părintelui căruia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare”, mai scrie sursa citată.

În plus, actul normativ are în vedere faptul că această alocație se poate plăti „şi tutorelui, curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul în vederea adopţiei, în condiţiile legii”.

Sursa: News 24 Romania.

Citește și