Care sunt primele semne care îți indică apariția unui nodul mamar

Prima indicație a medicilor, făcută fiecărei femei în parte, este auto-consultul. Mai clar, este extrem de necesar și obligatoriu să îți palpezi sânii periodic pentru a observa apariția unor modificări. Ce sunt nodii mamari dar și care sunt primele simptome care ar trebui să te sperie?

Un nodul mamar înseamnă orice umflătură de la nivelul sânului. Formațiunile pot fi descrise ca fiind o masă, umflătură, excrescență, îngroșare sau senzație de penitudine. Conform csid.ro, nodulii mamari se simt și au aspect variat și pot indica o tumoră benignă, adică necanceroasă, sau una malignă, canceroasă.

Este foarte important ca din moment ce ai descoperit un astfel de nodul să te duci de urgență la medic pentru consult. Majoritatea problemelor sânilor au rezolvări simple dacă sunt depistate din timp. Asemeni și cancerul de sân, una dintre cele mai frecvente forme de cancer din rândul femeilor din întreaga lume, inclusiv din România.

Care sunt primele simptome ale unui nodul la sân

• formaţiune distinctă cu margini bine definite;

• îngroşare, o arie uşor mai proeminentă la nivelul sânului care diferă de ţesutul mamar înconjurător;

• alte modificări mamare, de exemplu eritem (roşeaţă), neregularităţi sau adâncituri ale pielii;

• asimetrie mamară (un sân este evident mai mare decât celălalt);

• modificări mamelonare cum ar fi inversia mamară (mamelon împins către interior) sau scurgeri spontane de la nivelul mamelonului;

• dureri sau sensibilitate mamară.

Care sunt simptomele ce indică o afecțiune gravă, cum ar fi cancerul mamar

• Dureri osoase;

• Modificări ale mamelonului, inclusiv retracţa mamelonară sau inversia mamelonului (împins spre interior);

• Modificări ale aspectului tegumentelor precum eritem (roşeaţă), ulceraţii, ridare sau neregularităţi (“coajă de portocală”);

• Formaţiune axilară;

• Scurgere la nivelul mamelonului, inclusiv sânge sau puroi;

• Formaţiune nedureroasă cu margini neregulate;

• Modificări inexplicabile ale dimensiunilor sânilor;

• Pierdere inexplicabilă în greutate.

Atunci când ai descoperit formarea unui astfel de nodul și mai ales dacă ai cel puțin unul dintre simptomele enumerate mai sus, trebuie să te duci de urgență la medic!

Sursa – Glow Magazin.

Citește și