# Handbal feminin: Primele victorii în Liga Naţională pentru CSM Bucureşti şi Gloria Bistriţa > Vicecampioana CSM Bucureşti şi CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, medaliată cu bronz în ediţia trecută a campionatului, au obţinut, vineri, primele victorii din actuala ediţie a Ligii Naţionale de han... Publicat: 6 septembrie 2019, 18:20 · Autor: Antonia Munteanu · Categorie: [Sport](https://stiri.com.ro/category/sport/index.html.md) · Pagina web: https://stiri.com.ro/2019/09/06/handbal-feminin-primele-victorii-in-liga-nationala-pentru-csm-bucuresti-si-gloria-bistrita/ · Publicație: Stiri.com.ro ![](https://stiri.com.ro/wp-content/uploads/2022/01/1567794718_-AGERPRES-FOTO) Vicecampioana CSM Bucureşti şi CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, medaliată cu bronz în ediţia trecută a campionatului, au obţinut, vineri, primele victorii din actuala ediţie a Ligii Naţionale de handbal feminin, în etapa a doua. CSM Bucureşti a dispus de SCM Gloria Buzău cu scorul de 28-21 (17-8), în Sala Rapid din Capitală. Pintea şi Grbic au fost cele mai bune marcatoare ale echipei antrenate de Tomas Ryde, cu 5 goluri fiecare, Moisă, Jipa şi Torstensson au înscris câte 3 goluri etc. Ana-Maria Popa (6 goluri) şi Ana Maria Simion (4) s-au remarcat de la Gloria. În alt meci jucat în Sala Giuleşti, CS Rapid a fost întrecută de CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud cu 24-20 (13-12). Ardean-Elisei şi Ilina au marcat câte 5 goluri pentru Gloria, iar Vasilevskaia şi Pristăviţa au înscris câte 4 etc. Livrinikj a fost cea mai bună marcatoare de la Rapid, cu 4 goluri. SCM Craiova este singura echipă cu 6 puncte (2 jocuri), iar câte 3 puncte au CSM Corona Braşov, SCM Râmnicu Vâlcea, ambele cu câte un joc disputat, CSM Bucureşti, SCM Gloria Buzău, CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, HC Zalău, din câte 2 partide, etc. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu) Citeste continuarea [aici](https://www.agerpres.ro/stiri/2019/09/06/handbal-feminin-primele-victorii-in-liga-nationala-pentru-csm-bucuresti-si-gloria-bistrita--365950)