What’s Up, motivul care l-a făcut să pună punct relației cu Simina și să o ia de la capăt cu altă blondă

What’s Up a uimit pe toată lumea atunci când a anunțat că va divorța de soția lui Simina, iar mai apoi atunci când a oficializat relația cu o altă blondă, despre care spune că ar putea fi jumătatea lui. Însă lucrurile nu se opresc aici. Mai clar, după ce a fost criticat și judecat de fani, a cedat nervos.

Așadar, în cadrul unui filmuleț postat pe pagina de socializare, What’s Up a avut o reacție șocantă, în cadrul căreia spune că motivul despărțirii de Simina a fost dorința și așteptarea lui pentru un copil, însă degeaba.

„Ai tu o problemă cu viaţa mea, mă? Că eu îmi văd de viaţa mea. Sunt 9 ani de relaţie şi trei ani în care aştepţi de la nuntă, să ţi se facă un copil şi nu ţi se face. Zii că ştii tu că a plecat femeia mea de acasă singură şi că mi-am refăcut eu viaţa după!

Asta e realitatea. Eu mint? Eu mint?  Nu, îţi zic unde sunt. Şi, ba mai mult, tac din gură şi nu zic cum domnul preşedinte mi-a tăiat şase luni de concerte când am vorbit de ţară şi voi nu aţi dat un share.  Să vă fie ruşine! Sunt profund dezamăgit, şi acum nu vorbesc de puţinii oameni reali din ţara asta care au înţeles mesajul meu! Să vă fie ruşine”, este declaraţia uimitoare a lui What’s Up.

Această reacție uimitoare vine la câteva zile după ce a publicat prima poză cu noua lui iubită. Acesta a mărturisit că și-a găsit jumătatea, după ce a divorțat de soția lui.

What’s Up și Simina au divorțat în luna august după nouă ani de relație și trei de căsnicie, fără a da detalii despre motivele acestei decizii, însă surse din apropierea celor doi au dezvăluit că nu exista zi în care cei doi să nu se certe.

Sursa – Glow Magazin.

Citește și