Cât de periculos este pentru sănătate uleiul de palmier și cu ce îl poți înlocui

Avem sau nu avem idee, cel mai nesănătos aliment din lume stă liniștit pe rafturile magazinelor. Uite de ce aliment trebuie să te ferești orice ar fi.

Potrivit studiilor, uleiul de palmier este foarte nociv dar îl poți înlocui foarte ușor. Din neferire, mare parte din români nu sunt conștienți de faptul că acest ulei poate fi atât de dăunător și aleg să îl folosească zilnic. Care sunt însă cele mai potrivite alternative?

Cu toții știm faptul că, deși avem foarte multe variane sănătoase a alimentelor la care poftim, românilor le este foarte greu să se despartă de alimentul prăjit în ulei. Gurmanzii ar putea spune că, gustul este aproape incomparabil cu orice altceva.

Uleiul de palmier – printre cele mai nocive alimente

Rafturile cu ulei din supermarketuri sunt pline ochi de diverse tipuri de ulei, însă românii aleg de ceva timp să folosească uleiul de palmier, deoarece la un moment dat, se credea că ar fi cel mai sănătos ulei pentru prăjit.

Uleiul de palmier a devenit cel mai renumit tip de ulei vegetal din întreaga lume. S-a descoperit faptul că este utilizat în aproape jumătate din produsele care se regăsesc în magazine. La realizarea acestui studiu s-au luat în calcul următoarele:

1. Analiza informațiilor potrivite declarației nutriționale în vederea efectuării unor recomandări care să îi poată ajuta pe consumatori să utilizeze corect uleiurile de natură vegetală.

2. Analiza altor informații de pe eticheta sticlelor de ulei vegetal alimentar.

3. Analiza informatiilor conforme declarației nutriționale în vederea realizării unor recomandări care să-i ajute pe consumatori să utilizeze corect uleiurile de natură vegetală.

Ce alternative poți încerca pentru uleiul de palmier

  • Unge tava de copt cu spray de gătit, în loc să folosești ulei.
  • Coace alimentele cu ajutorul hârtiei de pergament sau folie de aluminiu.
  • Folosește supa de pui sau vita pentru prepararea sosurilor.
  • Prepară legumele și carnea la aburi, în loc să le prăjești în ulei.
  • Asezonează salatele și alte preparate cu zeamă de lămâie.
  • Marinează carnea sau gătește-o în oțet balsamic, în loc să folosești ulei.

Ca înlocuitor, ai putea să te folosești de alte uleiuri de gătit mai puțin nocive precum: uleiul de rapiță, uleiul de măsline, de cocos, de avocado sau uleiul vegetal.

Sursa – Glow Magazin.

Citește și