Oana Zăvoranu, filmări cu probleme! Cum a decurs prima secvență din serialul „Sacrificiul”

Actrița a trecut prin momente nu tocmai frumoase la începutul filmărilor pentru serialul „Sacrificiul”.

Oana Zăvoranu, probleme în prima secvență din „Sacrificiul”. Vedeta va avea o revenire uimitoare după o lungă pauză de 15 ani, în noul serial numit „Sacrificiul” realizat de Ruxandra Ion.

Premiera va avea loc pe data de 11 și 12 septembrie, de la orele 20:00, la Antena 1, iar Oana Zăvoranu a promis publicului momente uluitoare, iar fanii sunt din ce în ce mai nerăbdători să o revadă pe micul ecran.

Oana Zăvoranu, probleme în prima secvență din „Sacrificiul”

„Prima mea secvenţă are loc la piscinã. Chiar dacă am filmat la începutul lunii iunie, am avut „norocul” unei zile cu adevărat friguroase. Toată echipa era îmbrăcată gros, eu defilam în toată splendoarea în costum de baie.

Momentul culminant a fost săritura în piscinã, cu nu mai puţin de 5!!! duble. Am îngheţat în apă şi am răcit, însă am văzut secvenţele la avanpremiera serialului şi pânã şi eu, care sunt cel mai aprig critic al meu, pot spune că a meritat tot efortul!” a mărturisit Oana Zavoranu, conform Libertatea.

Oana Zăvoranu a fost iubita lui Mihai Mitoșeru. Vedeta este cea care a recunoscut acest lucru

Așa s-a întâmplat că Oana Zăvoranu și Mihai Mitoșeru au avut parte de o frumoasă poveste de iubire de care multe persoane află abia acum. Focoasa brunetă a dezvăluit cum a ajuns să se afle în preajma lui Mihai Mitoșeru, potrivit m.ziare.com

„Oana Roman era prietena lui și eu m-am împrietenit cu ea ca să ajung la el. Eu sunt cinstită. Ea avea o influență foarte mare asupra lui Mihai. M-am împrietenit cu ea cu de-a sila. M-am combinat cu Pepe ca să îl oftic pe Mihai”, a dezvăluit Oana Zavoranu la Antena Stars.

Mihai Mitoșeru pare să fie urmat de ghinion în ceea ce privește dragostea, pentru că nu i-a reușit nimic nici din relația cu Oana și nici din căsnicia cu Noemi, întrucât cei din urmă se află acum pe urmele divorțului.

Sursa – Glow Magazin.

Citește și