Publicitate
Publicitate

Un bărbat beat a spart cu pietre geamurile unui cămin de bătrâni și a lovit o femeie

 Un bărbat din localitatea Mărăcineni, județul Argeș, a aruncat cu pietre, cărămizi și lemne în clădirea unui cămin de bătrâni, spărgând mai multe geamuri și lovind-o pe una dintre angajate, motivând că imobilul a fost construit pe terenul lui. Bărbatul, care era beat, a fost imobilizat de polițiști.

Incidentul s-a petrecut duminică seara, iar polițiștii au fost sesizați de o femeie că, dintr-o casă din Mărăcineni, un bărbat aruncă cu pietre, cărămizi și lemne în clădirea învecinată unde funcționează un cămin de bătrâni.

„În urma intervenției, polițiștii au stabilit că bârbatul, de 38 de ani, din Mărăcineni, ar fi aruncat cu obiecte contondente în clădirea cu care se învecinează, spărgând mai multe geamuri și lovind o persoană. Cu ajutorul luptatorilor SAS Argeș, acesta a fost imobilizat și condus la sediul poliției penteru cercetări”, arată reprezentanții Poliției Argeș.

Primar din Suceava lovit de un bărbat beat
RecomandariPrimar din Suceava lovit de un bărbat beat

Bărbatul, care este cercetat pentru distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și loviri, a fost reținut în noaptea de duminică spre luni, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Surse judiciare au precizat că bărbatul, care era beat, a început să arunce cu pietre, cărămizi și lemne în clădirea vecină unde funcționează un cămin de bătrâni, pe motiv că acel imobil a fost ridicat pe terenul lui.

O angajată este cea care a sunat la 112 și a anunțat incidentul, ea fiind lovită în spate cu unul dintre obiectele aruncate.

Ce găsesc experții când verifică o mașină second hand și ce înseamnă asta pentru tine
RecomandariCe găsesc experții când verifică o mașină second hand și ce înseamnă asta pentru tine

Sursa: News 24 Romania.