# Moody's reconfirmă ratingul Transelectrica la Ba1 cu perspectivă pozitivă > Agenţia internaţională de evaluare financiară Moody's Investors Service a reconfirmat, luni, ratingul acordat anul trecut Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica ... Publicat: 24 septembrie 2019, 17:31 · Autor: Mihai Ciobanu · Categorie: [Economie](https://stiri.com.ro/category/economie/index.html.md) · Pagina web: https://stiri.com.ro/2019/09/24/moodys-reconfirma-ratingul-transelectrica-la-ba1-cu-perspectiva-pozitiva/ · Publicație: Stiri.com.ro ![](https://stiri.com.ro/wp-content/uploads/2022/01/AGERPRES-FOTO-6) Agenţia internaţională de evaluare financiară Moody's Investors Service a reconfirmat, luni, ratingul acordat anul trecut Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, respectiv Ba1, perspectiva fiind pozitivă, se arată într-un comunicat al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti. "Menţinerea ratingului de credit la nivelul Ba1 este justificat de: profilul de risc de afaceri scăzut dat fiind importanţa strategică şi monopolul natural al Transelectrica, ca proprietar şi operator total reglementat al reţelei de transport al energiei electrice; profilul financiar solid, cu un nivel redus de îndatorare; îmbunătăţirea continuă a cadrului de reglementare; suportul guvernamental în caz de dificultăţi financiare", precizează sursa citată. Transportatorul naţional de energie electrică, Transelectrica, a obţinut în primele şase luni ale anului un profit net de 30 de milioane de lei, în scădere cu 69% faţă de perioada similară a anului trecut. Profitul operaţional EBIT (profitul înainte de impozitul pe profit şi dobânzi) a fost mai mare cu 18 milioane de lei (+23%) faţă aceeaşi perioadă a anului precedent. În prezent, statul român deţine 58,69% din acţiunile companiei, în timp ce alţi acţionari au o pondere de 41,31% din capitalul social. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu) Citeste continuarea [aici](https://www.agerpres.ro/stiri/2019/09/24/moody-s-reconfirma-ratingul-transelectrica-la-ba1-cu-perspectiva-pozitiva--374776)