Încă doi tineri bănuiți că au tăiat roțile mașinii unui polițist din Prahova

 Încă un tânăr de 18 ani, bănuit că a tăiat roțile unui polițist din Prahova a fost reținut, iar un alt tânăr este cercetat pentru complicitate. În acest caz polițiștii l-au reținut și pe un tânăr de 22 de ani, care acum este cercetat sub control judiciar.

Cercetările anchetatorilor au scos la iveală faptul că tânărul în vârstă de 22 de ani reținut, miercuri, fiind bănuit că a tăiat, în noaptea de marți spre miercuri, cu un cuțit două roți ale mașinii parcate în fața casei agentului din localitatea Păulești, nu a acționat singur, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Astfel, în acest caz, alți doi tineri sunt cercetați.

Unul dintre ei, în vârstă de 18 ani, din Păulești, a fost reținut și este anchetat pentru ultraj și distrugere, fiind bănuit că el este cel care a tăiat roțile.

Un al doilea tânăr, de 18 ani, din Bărcănești, este cercetat, în stare de libertate, pentru complicitate la ultraj.

Potrivit surselor citate, cei trei tineri ar fi venit cu mașina, au coborât, au tăiat roțile și apoi au fugit.

Tânărul de 22 de ani, reținut, miercuri, este anchetat sub control judiciar.

El este bănuit că ar fi tăiat roțile mașinii personale a agentului din Prahova, care a filmat consilierul unui deputat PSD când înjură polițiștii.

Cercetările în acest caz sunt efectuate de polițiști din cadrul Poliției Ploiești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Potrivit IPJ Prahova, în noaptea de marți spre miercuri, polițistul din Păulești a sesizat colegilor că, în timp ce se afla în concediu de odihnă, o persoană i-a înțepat anvelopele mașinii personale. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că polițistul a primit mai multe amenințări.

„În baza sesizării, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, ocazie cu care s-a constatat faptul că două anvelope ale autovehiculului parcat în fața imobilului de domiciliu al acestuia, prezentau urme de înțepare cauzate de un obiect înțepător-tăietor”, au transmis polițiștii.

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru ultraj.

La începutul lunii septembrie, consilierul de atunci al unui deputat PSD din Prahova a fost filmat în timp ce înjură poliţiştii care îl verificau, după ce a oprit neregulamentar. Apoi, consilierul a plecat, dar a mers la Poliţie „unde a continuat să aibă un comportament neadecvat”. Poliţiştii au constatat că băuse.

Poliţiştii l-au amendat cu 2.875 de lei, pentru pentru oprire neregulamentară, conducere sub influenţa alcoolului, dar şi pentru adresare de injurii şi nerespectarea dispoziţiilor poliţiştilor. În plus, i-a fost reţinut permisul de conducere celui în cauză.

Deputatul PSD din Prahova, Laura Moagher, confirma atunci că Lucian Rădulescu era consilierul său şi a precizat că a întrerupt colaborarea cu acesta.

Sursa: News 24 Romania.

Citește și