Medici, despre Tamara Buciuceanu

 Tamara Buciuceanu Botez va mai rămâne în continuare internată în Spitalul Elias din Capitală, urmând ca medicii să decidă luni dacă o mută de pe Secția de Terapie Intensivă în salon, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiță.

“Va mai rămâne internată câteva zile la noi, în acest moment e bine, se alimentează, vorbește, dar a înțeles ca trebuie să mai rămână cu noi câteva zile. Am chemat echipa de cardiologi, o să o revadă la prânz după ce mai ies niște analize și o sa ne spună dacă o mută sau nu (în salon – n.r). Nu s-a luat decizia de mutare încă, deocamdată este tot în Terapie Intensivă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiță.

Actrița Tamara Buciuceanu Botez, în vârstă de 90 de ani, a fost internată, joi, la Spitalul Elias din București, internarea survenind pe fondul unei boli cardiace mai vechi, care s-au acutizat.

Tamara Buciuceanu-Botez a interpretat roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune și film. Născută în 1929, în Tighina, Republica Moldova, supranumită „Doamna comediei româneşti”, Tamara Buciuceanu a realizat peste 1.500 de roluri memorabile, printre care se numără cel al Anetei Duduleanu din „Cuibul de viespi”, în regia lui Horea Popescu, Chirița din „Chirița în provincie”, în regia lui Alexandru Dabija, Isoscel din „Liceenii”, în regia lui Nicolae Corjos.

În anul 2011, în semn de prețuire a impresionantei activități artistice, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Aleea Celebrităților, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti.

Sursa: News 24 Romania.

Citește și