# Cuc: S-au turnat primii kilometri de asfalt pe secțiunea Biharia-Borș a Autostrăzii Transilvania > Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat, marți, că pe secțiunea 3C Biharia-Borș a Autostrăzii Transilvania s-au turnat primii kilometri de asfalt. „Am avut ambiția să turnăm asfalt înainte... Publicat: 15 octombrie 2019, 17:51 · Autor: Teodora Stănescu · Categorie: [Diverse](https://stiri.com.ro/category/diverse/index.html.md) · Pagina web: https://stiri.com.ro/2019/10/15/cuc-s-au-turnat-primii-kilometri-de-asfalt-pe-sectiunea-biharia-bors-a-autostrazii-transilvania/ · Publicație: Stiri.com.ro ![](https://stiri.com.ro/wp-content/uploads/2022/01/vizita-ministrului-Razvan-Cuc-la-_lucrari-autostrada-Transilvania-tronson-Biharia-Bors-26072019_04.webp) Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat, marți, că pe secțiunea 3C Biharia-Borș a Autostrăzii Transilvania s-au turnat primii kilometri de asfalt. „Am avut ambiția să turnăm asfalt înaintea vecinilor din Ungaria”, a spus ministrul. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat, marți, pe pagina lui de Facebook, că pe secțiunea 3C Biharia-Borș a Autostrăzii Transilvania s-au turnat primii kilometri de asfalt. „Am ales să merg astăzi (marți-n.r.) pe Secțiunea 3C Biharia-Borș a autostrăzii Transilvania unde s-au turnat primii kilometri de asfalt. Bucuria este și mai mare cu atât cu cât antreprenorul român m-a asigurat că va termina lucrarea anul acesta, dar am avut și ambiția să turnăm asfalt înaintea vecinilor din Ungaria”, a scris ministrul pe rețeaua de socializare. Potrivit acestuia, lucrarea pe secțiunea respectivă a început în luna mai a acestui an și, chiar dacă au fost două luni de condiții meteo nefavorabile, stadiul de execuție este avansat. Potrivit CNAIR, la sfârșitul lunii septembrie, lucrările pe secțiunea 3C Biharia-Borș erau realizate în proporție de 40%. Secțiunea are o lungime de 5,3 kilometri și costă 134 de milioane de lei. Ministrul Transporturilor a anunțat că se va afla pe șantiere până în ultima zi de mandat. Sursa: [News 24 Romania](https://news24.ro).