Vladimir Putin, în vizită la Abu Dhabi, pentru a atrage creșterea investițiilor EAU în Rusia

Președintele rus Vladimir Putin se întâlnește marți, la Abu Dhabi, cu prințul Mohammed bin Zayed Al-Nahyan, pentru a atrage creșterea nivelului de investiții ale Emiratelor Arabe Uniute în Rusia, relatează site-ul postului France 24.

La o zi distanță de vizita la Riyad, în cadrul căreia a încheiat un acord privind schimburile petroliere dintre Arabia Saudită și Rusia, Vladimir Putin s-a întâlnit marți cu prințul Mohammed bin Zayed Al-Nahyan, la Abu Dhabi.

O serie de acorduri în domeniile energetic și al tehnologiilor avansate, în valoare de peste 1,3 miliarde de dolari americani, se așteaptă să fie semnate, pe parcursul vizitei, conform fondului suveran de investiții al Rusiei.

„Relațiile cu Emiratele sunt foarte avansate și se îmbunătățesc în mod constant”, a declarat ministrul rus de Economie, Maxim Oreshkin, în cadrul unei declarații transmise luni.

În 2018, valoarea schimburilor comerciale dintre cele două state a ajuns la valoarea de 1,7 miliarde de dolari americani.

Sursa: News 24 Romania.

Citește și