Cristina Ich încă pe patul de spital după ce a născut: „O să revin, eu nu sunt bine. Câtă suferinţă poate zace într-o mamă”

Cristina Ich a devenit mamă pentru prima dată în urmă cu puțin timp, însă nu se poate bucura prea mult căci trece prin clipe de groază. Vedeta s-a confruntat cu unele complicații la naștere. Într-o postare pe Instagram, frumoasa Ich și-a pus fanii la curent cu faptul că nu este bine, însă va face tot ce îi stă în putință pentru a-și reveni, fără să dea prea multe detalii.

„O să revin, eu nu sunt bine, dar bebeluşul este perfect şi este exact cum mi-am imaginat! O adevărată provocare recuperarea mea, dar eu sunt Ich şi ştiu că voi fi bine. Câtă suferinţă poate zace într-o mamă, acum înţeleg cuvântul „mamă” în adevăratul sens al cuvântului”, a fost mesajul pe care Cristina Ich l-a transmis.

Cristina Ich a rămas însărcinată atunci când nu s-ar fi așteptat, iar vestea că va deveni mamă a dat-o peste cap pe focoasa șatenă, mai ales că în primele luni s-a simțit foarte rău.

„Am avut multe momente de îndoială. Primele trei luni au fost groaznice, schimbările hormonale îşi spun cuvântul, treceam de la extaz la agonie. Aveam impresia că nu ştiu ce responsabilităţi trebuie să aibă o mamă. Ce o să fac eu cu un copil? Am anunţat-o de-abia după două luni pe mama, aveam impresia că trebuie să vorbesc mai întâi cu mine însămi. Am fost foarte panicată, m-au răscolit o multitudine de gânduri, chiar a fost o perioadă foarte dificilă, în primele trei luni…”, a dezvăluit vedeta, imediat ce a anunțat faptul că va deveni mamă.

Cristina Ich a discutat despre o sarcină toxică, în care primele luni au fost de coșmar, nefiind în stare să stea măcar pe picioarele ei.

„Am avut şi o sarcină toxică, mi-a fost foarte rău, abia din a patra lună am început să mă mobilizez”, a declarat Cristina Ich, în urmă cu ceva timp, pentru Elle.

Sursa – Glow Magazin.

Citește și