Ruby a apelat la implantul cu silicon după ce s-a confruntat cu probleme mari
Ruby se numără printre cele mai sexy artiste de la noi din țară, însă vedeta a trecut prin clipe de cumpănă. După ce a dat piept cu probleme mari cu sânii, aceasta s-a hotărât să apeleze din nou la ajutorul medicilor esteticieni.
Cântăreața a cerut ajutorul medicilor esteticieni atunci când ea avea 18 ani. Atunci, Ruby și-a operat nasul iar mai apoi, a hotărât să își pună silicoane, iar această hotărâre a luat-o după ce și-a micșorat sânii, deoarece avea impresia că sunt prea mari.
Vedeta a ajuns însă iar, în urmă cu puțin timp, pe mâna medicilor esteticieni. Fiind nemulțumită de aspectul fizic al bustului ei, cântăreața a ajuns din nou pe masa de operație.
”Prietenilor, a venit ziua cea mare! Greşelile copilărie… Rezolv o problemă mai veche pe care eu o aveam cu sânii şi pe care eu am ascuns-o de voi şi pe care nu îmi plăcea să o recunosc. Am greşit, repar!”, a dezvăluit Ruby, conform VIVA!.
Ruby și-a micșorat bustul, iar apoi a vrut să îl mărească la loc. Pentru că nu a luat aminte indicațiile medicului estetician, aceasta a ajuns iar pe mâinile medicilor.
”Nu este om pe care să-l placă toată lumea. Îmi e efectiv ruşine să vorbesc despre asta. De proastă mi-am pus implanturi. Nu recomand fetelor să facă ce am făcut eu. E atât de complicat… şi pleacă din liceu. Eu aveam sânii foarte mari. Mi se părea prea mult pentru mine la momentul acela şi am făcut o reducţie. Am făcut treaba asta după ce am terminat liceul. După ceva ani am văzut că la modă erau sânii cum îi aveam în liceu. Şi am ce?! Eu nu sunt la modă?! Şi mi-am făcut implanturi de silicon. Nu pot să… Nu-mi plac sânii mei în momentul acesta. Ar trebui să-mi scot implanturile. Nu am atât timp cât să-mi permit să stau la pat. Am complicat şi eu lucrurile că a doua zi eram pe scenă. Sânul stâng nu e de ieşit în oraş… Trebuia să-mi fac lucrul acesta de multă vreme.”, a afirmat Ruby la Interviurile VIVA!.
Sursa – Glow Magazin.