# Andre Gomes, accidentat grav în Everton-Tottenham: Totul a decurs bine. Sunt acasă cu familia mea > Andre Gomes, jucătorul lui Everton, a speriat pe toată lumea prezentă la meciul echipei sale contra formației Tottenham, din etapa a 11-a din Premier League. Fostul mijlocaș al Valenciei și al Barc... Publicat: 6 noiembrie 2019, 22:00 · Autor: Laura Danciu · Categorie: [Diverse](https://stiri.com.ro/category/diverse/index.html.md) · Pagina web: https://stiri.com.ro/2019/11/06/andre-gomes-accidentat-grav-in-everton-tottenham-totul-a-decurs-bine-sunt-acasa-cu-familia-mea/ · Publicație: Stiri.com.ro ![](https://stiri.com.ro/wp-content/uploads/2022/01/7404786-mediafax-foto-abacapress-hepta-1-3.webp) Andre Gomes, jucătorul lui Everton, a speriat pe toată lumea prezentă la meciul echipei sale contra formației Tottenham, din etapa a 11-a din Premier League. Fostul mijlocaș al Valenciei și al Barcelonei a suferit o dublă fractură de gleznă și a fost scos de pe gazon cu targa de medicii care au venit să-i acorde primul ajutor. În minutul 78 al meciului, Heung-Min Son a intrat prin alunecare pentru a câștiga o minge controlată de Andre Gomes, portughezul a căzut rău și a suferit o dublă fractură de gleznă, în urmă căreia a rămas întins pe gazon minute bune, pentru ca medicii să-i acorde îngrijiri. Doctorii i-au aplicat chiar și masca de oxigen lui Andre Gomes. În urma acestei accidentări, Andre Gomes a suferit o intervenție chirurgicală din care a ieșit bine. Miercuri, 6 noiembrie, jucătorul în vârstă de 26 de ani, a fost externat și a ajuns acasă. „Salut tuturor, așa cum știți totul a decurs bine. Sunt acasă cu familia mea. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul vostru și pentru energia pozitivă transmisă”, a spus Andre Gomes, într-un filmuleț postat pe conturile de socializare. Everton – Tottenham s-a încheiat 1-1, Alli (min. 63) și Tosun (min. 90+7) au fost marcatorii partidei. Sursa: [News24.ro](https://news24.ro).