# Tennis Magazine, despre Simona Halep: >  Simona Halep, în vârstă de 28 de ani, a încheiat anul 2019 pe locul 4 în ierarhia mondială, după ce a fost eliminată din faza grupelor la Turneul Campioanelor. Fostul lider mondial a fost lăudată ... Publicat: 8 noiembrie 2019, 09:19 · Autor: Laura Danciu · Categorie: [Diverse](https://stiri.com.ro/category/diverse/index.html.md) · Pagina web: https://stiri.com.ro/2019/11/08/tennis-magazine-despre-simona-halep/ · Publicație: Stiri.com.ro ![](https://stiri.com.ro/wp-content/uploads/2022/01/156193.jpg-637x360-1.webp)  Simona Halep, în vârstă de 28 de ani, a încheiat anul 2019 pe locul 4 în ierarhia mondială, după ce a fost eliminată din faza grupelor la Turneul Campioanelor. Fostul lider mondial a fost lăudată de una dintre cele mai prestigioase reviste de specialitate din lume, Tennis Magazine. Concret, potrivit jurnaliștilor americani, în perioada 2010-2019, Halep a fost inclusă în topul celor mai bune sportive din circuit. Jucătoarea din Constanța se află pe locul secund, fiind devansată doar de către legendara Serena Williams. „Numărul 1 mondial, la finalul anilor 2017 și 2018, românca a devenit o forță constantă după ce a câștigat șase turnee WTA în 2013. Chiar dacă a fost învinsă în primele trei finale de Grand Slam jucate, Halep a continuat să lupte pentru victoriile de la Roland Garros și Wimbledon. Acest lucru a certificat jocul ei și i-a dat forța mentală ca să lupte împotriva jucătoarelor care lovesc cu forță și în momentele importante”, au punctat jurnaliștii de la Tennis Magazine. Sursa: [News24.ro](https://news24.ro).