# Florinel Coman: Faptul că nu am jucat prima dată la FCSB m-a ambiționat foarte mult > Florinel Coman (21 de ani), fotbalistul echipei FCSB, convocat la echipa națională de seniori a României pentru meciurile cu Suedia și Spania, din preliminariile EURO 2020, a explicat că lipsa de m... Publicat: 12 noiembrie 2019, 19:50 · Autor: Antonia Munteanu · Categorie: [Sport](https://stiri.com.ro/category/sport/index.html.md) · Pagina web: https://stiri.com.ro/2019/11/12/florinel-coman-faptul-ca-nu-am-jucat-prima-data-la-fcsb-m-a-ambitionat-foarte-mult/ · Publicație: Stiri.com.ro ![](https://stiri.com.ro/wp-content/uploads/2022/01/7404786-mediafax-foto-abacapress-hepta-1-3.jpg) Florinel Coman (21 de ani), fotbalistul echipei FCSB, convocat la echipa națională de seniori a României pentru meciurile cu Suedia și Spania, din preliminariile EURO 2020, a explicat că lipsa de meciuri de la începutul carierei sale la echipa bucureșteană l-a ambiționat foarte mult. Sosit în 2017 la FCSB, de la FC Viitorul, Coman s-a adaptat mai greu la noile cerințe, însă, spune el, antrenamentele suplimentare l-au ajutat foarte mult. „Faptul că nu am jucat prima dată când am venit la Steaua (n.r. – FCSB) m-a ambiționat foarte mult. Erau meciuri în care nici măcar nu intram, așa că m-am ambiționat, am făcut antrenamente suplimentare și mi-am așteptat rândul”, a declarat Coman, pentru FRF TV. De asemenea, extrema stângă de la FCSB a dezvăluit care a fost cel mai important sfat primit de la Gheorghe Hagi, în perioada 2011-2017, când a evoluat la academia acestuia și, ulterior, la echipa de seniori- FC Viitorul: „Să muncesc foarte mult la antrenament pentru că, la felul cum te antrenezi, așa joci”. Convocat în premieră la naționala de seniori, în luna octombrie, Coman a fost titular cu Insulele Feroe, scor 3-0, însă nu a jucat niciun minut în remiza obținută contra Norvegiei, scor 1-1: „Era tensiune foarte mare pe bancă, mai ales că atunci conduceam cu 1-0. Sincer, chiar nu am fost nicio secundă supărat pentru că nu am intrat. Mă gândeam doar să se termine 1-0 și să câștigăm acel meci”, a mai spus jucătorul de la FCSB. În ultimele două meciuri din grupa F de calificare la Campionatul European din 2020, România va întâlni Suedia, vineri, de la ora 21:45, la Bucureşti, pe Arena Naţională, şi Spania, luni,... Citeste continuarea [aici](https://news24.ro/florinel-coman-faptul-ca-nu-am-jucat-prima-data-la-fcsb-m-a-ambitionat-foarte-mult/)