# Medicul din Timișoara, acuzat că și-a snopit copilul în bătaie, a fost reținut > Medicul din Timișoara, acuzat că și-a bătut copilul pentru că ar fi luat note mici la școală, a fost reținut, marți seara, pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru loviri și alte violențe rapo... Publicat: 12 noiembrie 2019, 21:41 · Autor: Mihai Ciobanu · Categorie: [Diverse](https://stiri.com.ro/category/diverse/index.html.md) · Pagina web: https://stiri.com.ro/2019/11/12/medicul-din-timisoara-acuzat-ca-si-a-snopit-copilul-in-bataie-a-fost-retinut/ · Publicație: Stiri.com.ro ![](https://stiri.com.ro/wp-content/uploads/2022/01/PTliYzYxNWQzMGM5ODdkODk2MGE2MTdiNWNkZTYwOTVj.thumb_.webp) Medicul din Timișoara, acuzat că și-a bătut copilul pentru că ar fi luat note mici la școală, a fost reținut, marți seara, pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru loviri și alte violențe raportat la violența în familie. Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, medicul acuzat că și-a bătut copilul de 13 ani a fost reținut marți seara. Polițiștii au schimbat și încadrarea juridică a faptelor pentru care acesta este cercetat din rele tratamente aplicate minorului în lovire și alte violențe raportat la violența în familie. Incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, iar copilul de 13 ani a fost internat în spital în urma agresiunii. „Incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, copilul fiind internat în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ordinul de restricție a fost emis luni, după ce copilul a fost externat și audiat în prezența mamei, a avocatului și a unei asistente a DGASPC Timiș”, a spus Aurora Voicilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș. Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul care și-a agresat copilul este medic la un spital din Timișoara. Potrivit acelorași surse, copilul a fost bătut pentru că a primit note mai mici la școală. Sursa: [News24.ro](https://news24.ro).