Publicitate
Publicitate

Vaccinul împotriva Ebola

 Comisia Europeană a adoptat decizia de a acorda companiei Merck Sharp & Dohme B.V autorizaţia de comercializare pentru producerea vaccinului împotriva virusului Ebola, transmite Comisia European într-un comunicat de presă.

Vaccinul, numit Ervebo, se află în proces de dezvoltare din 2014, de la izbucnirea epidemiei de Ebola din Africa de Vest.

Vaccinul este deja utilizat, ca parte a unui protocol specific, pentru a proteja persoane expuse riscului infectării, precum asistenţii medicali sau persoane care au stat în preajma altora care aveau deja acest virus.

Vaccinul Pfizer este eficient împotriva efectelor severe produse de tulpina Omicron
RecomandariVaccinul Pfizer este eficient împotriva efectelor severe produse de tulpina Omicron

Decizia a fost luată în urma recomandărilor Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), care a evaluat beneficiile şi riscurile vaccinului. Decizia a fost luată, de asemenea, după anunțul recent
privind testarea clinică a unui vaccin experimental împotriva Ebola (Ad26.ZEBOV, MVA-BN-Filo), test care este în prezent în desfăşurare în Republica Democrată Congo, cu sprijinul programului de Cercetare şi Inovare al Uniunii Europene, Orizont 2020.

Comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Vytenis Andriukaitis, a declarat: ,,Descoperirea cât se poate de urgentă a unui vaccin împotriva acestui virus teribil a reprezentat o prioritate pentru comunitatea internaţională din momentul în care Ebola a apărut în Africa de Vest, în urmă cu cinci ani. Din acest motiv, decizia reprezintă un pas important în lupta pentru salvarea vieţilor în Africa, dar nu numai”.

Dezvoltarea clinică a vaccinului Ervebo a fost lansată în timpul epidemiei din Africa de Vest, în urmă cu cinci ani. Procesul a fost posibil datorită cooperării cu actorii responsabili din domeniul sănătăţii publice, care includ institutele naţionale de sănătate, ministerele sănătăţii din Africa (în special din Sierra Leone, Liberia şi Guinea), precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Institutul Norvegian pentru Sănătate Publică şi organizaţia Medici fără Frontiere (MSF).

Liderii UE se întâlnesc pentru a accelera lansarea vaccinului în cursa împotriva noilor variante
RecomandariLiderii UE se întâlnesc pentru a accelera lansarea vaccinului în cursa împotriva noilor variante

Ebola este o boală rară, dar extrem de gravă, provocată de un virus cu acelaşi nume. Rata deceselor la pacienţii care au contractat infecţia variază de la 25% la 90% în ultimele epidemii. Cea mai mare epidemie de până acum a avut loc în Africa de Vest, între anii 2014 şi 2016, fiind înregistrate peste 11.000 de decese. Actuala epidemie din R.D. Congo este provocată de virusul Ebola Zaire, care are o rată a deceselor de aproximativ 67%. Peste 3.000 de persoane au fost infectate cu virusul Ebola în timpul acestei epidemii, care, în iulie 2019, a fost declarată urgenţă de sănătate publică de interes internaţional.

Sursa: News24.ro.