# Majorarea anuală a alocaţiei pentru copii cu rata medie a inflației, promulgată de Iohannis > Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede majorarea anuală a alocaţiei pentru copii cu rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020, proiectul fiin... Publicat: 13 noiembrie 2019, 15:19 · Autor: Adina Rotaru · Categorie: [Politică](https://stiri.com.ro/category/politica/index.html.md) · Pagina web: https://stiri.com.ro/2019/11/13/majorarea-anuala-a-alocatiei-pentru-copii-cu-rata-medie-a-inflatiei-promulgata-de-iohannis/ · Publicație: Stiri.com.ro ![](https://stiri.com.ro/wp-content/uploads/2022/01/bani-program-comert-finantare-1170x658-1-1024x576.webp) Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede majorarea anuală a alocaţiei pentru copii cu rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020, proiectul fiind aprobat luna trecută, cu unanimitate de voturi, de Camera Deputaților. Camera Deputaților a adoptat, pe 15 octombrie, decizional, proiectul de lege privind majorarea anuală a alocaţiei pentru copii cu rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020. Proiectul a fost adoptat, unanim, de cei 242 de deputați prezenți în plenul Camerei. „Iniţiativa legislativă vizează completarea art.3 alin.(1) din Legea nr.61/1993, în sensul introducerii unei norme privind majorarea valorii alocaţiei cu indicele anual de inflaţie, pentru a menţine cuantumul acesteia la aceeaşi valoare de piaţă. Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020”, arăta proiectul de lege. Inițiatorul proiectului, deputatul PNL Robert Sighiartău, a scris, pe Facebook, după adoptarea actului normativ, că alocațiile vor crește pentru a acoperi inflația și pentru a le asigura copiilor o alocație „cât mai decentă”. „Am reușit! Încă o victorie pentru copiii României! Alocațiile copiilor vor crește anual din ianuarie 2020. Parlamentul României a votat în unanimitate propunerea mea legislativă de indexare a alocațiilor de stat pentru copii cu rata inflației Din 2020, anual, alocațiile vor crește pentru a acoperi inflația și pentru a le asigura copiilor o alocație cât mai decentă. Mă bucur că am reușit să duc până la capăt cele două... Citeste continuarea [aici](https://news24.ro/majorarea-anuala-a-alocatiei-pentru-copii-cu-rata-medie-a-inflatiei-promulgata-de-iohannis/)