Publicitate
Publicitate

Ulei uzat de motor într-o fântână publică

 Polițiștii din Brașov fac cercetări după ce într-o fântână publică din comuna Mândra persoane necunoscute au turnat ulei uzat de motor. Cel mai probabil este vorba de o răzbunare, susține viceprimarul comunei.

Reprezentanții IPJ Brașov au anunțat că polițiștii din localitatea Mândra s-au sesizat din oficiu și fac verificări pentru infectarea apei, după ce într-o fântână publică din satul Șona persoane necunoscute ar fi turnat ulei uzat de motor.

„Din verificările preliminare s-a constatat existența unei substanțe, posibil ulei uzat de motor, în apa unei fântâni amplasată pe raza localității Șona. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă”, a anunțat Poliția Brașov.

Meghan, acuzată că-l întrerupea pe Harry la Netflix? Contract de 100 milioane $, sub semnul întrebării
RecomandariMeghan, acuzată că-l întrerupea pe Harry la Netflix? Contract de 100 milioane $, sub semnul întrebării

La rândul său, viceprimarul comunei Mândra, Ioan Dorel Pîrău, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că fântâna este pe domeniul public, fiind folosită de cetățeni.

„Sunt trei fântâni în sat. Două au analizele bune, în a treia a fost turnat ulei uzat. Nu știm cine, probabil răzbunare. Anul trecut s-a dat foc la fân. Sunt bătrâni care iau apă din aceste fântâni”, a declarat Pîrău.

Potrivit acestuia, fântâna a fost curățată și urmează să fie dezinfectată.

Scandal la Beckham: David și Victoria – ziua fiului, un mare semn de întrebare. Acuzații?
RecomandariScandal la Beckham: David și Victoria – ziua fiului, un mare semn de întrebare. Acuzații?

Sursa: News24.ro.