Jennifer Lopez a dezvăluit că un regizor i-a cerut să-i arăte sânii

Actriţa şi cântăreaţa Jennifer Lopez a afirmat joi că un regizor de film i-a cerut să-i arăte sânii, sub pretextul că va interpreta o scenă nud, deşi în momentul discuţiei nu se aflau pe platoul de filmare, relatează EFE.

„Un regizor, în timpul probelor de costume, mi-a cerut să îmi scot tricoul pentru că trebuia să joc o scenă nud în film”, a mărturisit ea în cadrul unei mese rotunde cu alte actriţe organizată de revista The Hollywood Reporter.

„Dorea să-i arăt sânii, iar eu i-am spus că nu suntem pe platou”, a explicat Lopez, care nu a dezvăluit numele regizorului şi nici anul în care s-a petrecut incidentul.

„Am spus că nu (…), dar îmi amintesc că în acele momente am intrat în panică. Alături de mine era o creatoare de costume. Nu mă simţeam singură, aşa că am avut tăria să-i spun că nu”, a povestit ea.

Celelalte actriţe care au participat la masa rotundă au fost Scarlett Johansson, Lupita Nyong’o, Awkwafina, Laura Dern şi Renée Zellweger.

„Dacă cedezi chiar şi pentru un moment, persoana profită crezând că poate face ce vrea. Dar cum m-am ţinut tare, el a bătut în retragere şi apoi şi-a cerut scuze”, a explicat Jennifer Lopez.

După ce regizorul a ieşit din încăpere, creatoarea i-a spus că regretă cele întâmplate, dar a glumit pe seama personalităţii actriţei născută in Bronx.

După episodul relatat de Lopez, Lupita Nyong’o s-a declarat mulţumită de faptul că lucrurile s-au schimbat la Hollywood după mişcarea Me Too şi că astfel de incidente se întâmplă tot mai rar.

„Deosebirea este că acum conversaţiile se petrec în locuri publice unde este mai uşor să atragi atenţia faţă de un comportament nepotrivit”, a precizat ea.

Sursa – Glow Magazin.

Citește și