Parastasul Regelui Mihai I, sâmbătă, la Curtea de Argeș
Un parastas care va marca împlinirea a doi ani de la decesul Regelui Mihai I al României va avea loc sâmbătă, la Curtea de Argeș, iar la eveniment vor participa principesa Margareta, Custodele Coroanei, principele Radu și principesa Sofia, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, de la ora 12.00.
Serviciul religios va avea loc la mormântul Regelui Mihai I, în pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale. Rugăciunea de la mormânt se va desfășura privat, doar în prezența membrilor Familiei regale.
Toți cei care doresc să ia parte la acest eveniment sunt bineveniți, se arată în comunicat. Accesul publicului va fi permis în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș, iar, după ceremonie, în Pridvor, unde vor putea fi depuse flori la mormânt.
Regele Mihai I, ultimul monarh al României, s-a născut pe 25 octombrie 1921 şi a domnit în două rânduri, între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930 şi între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. Regele Mihai a murit pe 5 decembrie 2017.
Sursa: News24.ro.