Sucevean condamnat pentru tentativă de omor
Un tânăr în vârstă de 28 de ani din comuna Voitinel, județul Suceava, dat în urmărire națională și internațională după ce a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru tantativă de omor, a fost prins de polițiști când s-a prezentat la Evidența Populației pentru a-și schimba buletinul.
Polițiștii suceveni au fost anunțați, miercuri, de angajații Serviciului Public Comunitar de Evidența Persoanei Rădăuți, că la ghișeu s-a prezentat un bărbat de 28 de ani din comuna Voitinel, care a depus documentele pentru eliberarea unei noi cărți de identitate, însă, acesta apare în bazele de date ca urmărit național și internațional.
Potrivit IPJ Suceava, bărbatul figura ca fiind urmărit întrucât, la 12 martie 2014, Tribunalul Suceava a emis pe numele lui un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care era condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru „tentativă la infracțiunea de omor calificat”.
Bărbatul a fost dat în urmărire națională și internațională, fiind emis și un mandat european de arestare.
El a fost reținut de polițiști și încarcerat la Penitenciarul Botoșani.
Sursa: News24.ro.