Actrița Susan Sarandon s-a retras de la un eveniment de susținere a lui Bernie Sanders după ce a suferit o căzătură
Actriţa Susan Sarandon a fost nevoită să-şi anuleze participarea la un eveniment de susţinere a senatorului Bernie Sanders, candidat în cursa pentru alegerile primare democrate, după ce s-a accidentat în urma unei căzături, potrivit Press Association.
Actriţa în vârstă de 73 de ani, recompensată cu Oscar, a povestit că a suferit o contuzie, o fractură nazală şi „un genunchi lovit” în urma unei „mici căzături”.
Sarandon a publicat pe Instagram o fotografie în care apare cu o umflătură în frunte.
Actriţa, vedeta unor filme precum ”Thelma & Louise” şi ”Lorenzo’s Oil”, urma să-l însoţească pe Bernie Sanders la un eveniment de campanie în statul New Hampshire.
Senator de Vermont, Sanders, adept al unei viziuni socialiste, se află printre favoriţii la nominalizarea din partea Partidului Democrat pentru a participa la alegerile prezidenţiale de anul viitor.
Sarandon şi-a cerut iertare pentru cu nu poate participa la eveniment şi a distribuit pe Instagram discursul pe care dorea să-l susţină la întrunire.
Actriţa a spus că SUA se confruntă cu „starea de urgenţă”, menţionând temeri legate de schimbările climatice, criza opioidelor şi violenţele cu arme de foc în şcolile de pe tot teritoriul ţării.
„Nu este timpul pentru ‘cale’ către sau un ‘cadru’ pentru o schimbare graduală”, a spus ea.
„Urgenţele necesită lideri îndrăzneţi şi vizionari. Senatorul Sanders crede în noi şi crede că împreună putem construi o lume mai bună”.
„A luptat pentru dreptate socială, rasială şi economică toată viaţa sa, cu mult timp înainte să candideze la alegerile prezidenţiale, chiar înainte ca acest lucru să fie acceptabil. Acum este timpul ca noi să luptăm pentru el”.
Sarandon este cunoscută pentru activismul său şi a fost una dintre vocile care s-a opus războiului din Irak.
A fost criticată după ce a refuzat să o susţină pe Hillary Clinton când aceasta a devenit candidata Partidului Democrat la alegerile din 2016.
Sursa foto: romaniatv.net
Sursa – Glow Magazin.