Publicitate
Publicitate

Jay-Z a dat în judecată un site australian pentru că i-a folosit numele în cărți pentru copii

Celebrul rapper Jay-Z a înaintat o acţiune în justiţie împotriva unui mic site australian de vânzări on-line pentru că i-a folosit numele şi una dintre piesele sale în cărţi pentru copii, potrivit unui ziar australian, relatează miercuri AFP.

Shawn Carter, cunoscut sub numele de scenă Jay-Z, a intentat proces pe 22 noiembrie la curtea federală australiană, acuzând site-ul „The Little Homie” că a încălcat dreptul de proprietate intelectuală.

Ziarul australian The Age a relatat marţi că, potrivit avocaţilor cântăreţului, societatea a obţinut profit folosind imaginea cântăreţului şi versurile melodiei sale „99 Problems”.

Sharon Stone a dat în judecată o artistă rap care i-a folosit numele într-un cântec
RecomandariSharon Stone a dat în judecată o artistă rap care i-a folosit numele într-un cântec

The Little Homie a oferit spre cumpărare o carte educativă şi o carte de colorat pentru copii, cu titlul „A B to Jay-Z”.

Pe ultima copertă a celor două cărţi, care se doresc de „inspiraţie hip-hop”, se află câteva dintre cuvintele celebrei melodii a rapperului american, potrivit unei fotografii a acestor cărţi postată pe site-ul The Little Homie.

Pe fiecare pagină a acestor cărţi se află imaginea unui star al muzicii hip-hop, iar cea a lui Jay-Z apare pe ultima pagină, pentru a ilustra litera Z.

Google Expune – 7 Moduri Concrete Cum Datele Tale Sunt Folosite
RecomandariGoogle Expune – 7 Moduri Concrete Cum Datele Tale Sunt Folosite

Potrivit publicaţiei The Age, rapperul a cerut societăţii să oprească vânzarea acestor cărţi în martie 2018, însă acesta din urmă a continuat „în mod deliberat” să-i folosească imaginea şi versurile.

O primă audiere în acest caz este programată pentru 6 decembrie.

 

Tomografe de milioane, nefolosite! Ministrul Sănătății – Achiziția nu e totul”
RecomandariTomografe de milioane, nefolosite! Ministrul Sănătății – Achiziția nu e totul”

Sursa foto: businessinsider.com

Sursa – Glow Magazin.