# I-a luat casa foc de la un scur > Un bărbat de 62 de ani, din localitatea arădeană Vărşand, a murit, luni dimineaţă, după ce locuinţa sa a luat foc, el fiind găsit de către pompierii care au intervenit pentru lichidarea flăcărilor.... Publicat: 2 decembrie 2019, 06:50 · Autor: Teodora Stănescu · Categorie: [Diverse](https://stiri.com.ro/category/diverse/index.html.md) · Pagina web: https://stiri.com.ro/2019/12/02/i-a-luat-casa-foc-de-la-un-scur/ · Publicație: Stiri.com.ro ![](https://stiri.com.ro/wp-content/uploads/2022/01/incendiu.webp) ** Un bărbat de 62 de ani, din localitatea arădeană Vărşand, a murit, luni dimineaţă, după ce locuinţa sa a luat foc, el fiind găsit de către pompierii care au intervenit pentru lichidarea flăcărilor. Incendiul a fost observat de vecini, care au sunat la 112, însă întreaga casă era deja cuprinsă de flăcări în momentul în care a ajuns un echipaj cu cinci subofiţeri şi o autospecială de la Garda nr. 2 de Intervenţie Chişineu-Criş. „Incendiul se manifesta generalizat în cele două camere şi era propagat la acoperişul locuinţei, favorizat de observarea cu întârziere a acestuia. După localizarea şi limitarea incendiului şi pătrunderea în interior, a fost găsită o victimă decedată, un bărbat de 62 de ani, care locuia singur”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca. Incendiul a fost stins după o intervenţie de aproximativ o oră, iar pompierii au stabilit că focul a pornit de la un scurtcircuit. Sursa: [News24.ro](https://news24.ro).