Copiii născuţi de femei cu diabet au un risc mai mare de a suferi de afecţiuni cardiovasculare înainte de 40 de ani (studiu)

Copiii ai căror mame au fost diagnosticate cu diabet prezintă un risc de aproape trei ori mai mare de a suferi de boli cardiovasculare până la împlinirea vârstei de 40 de ani în comparaţie cu cei ale căror mame nu au suferit de această afecţiune, conform unui studiu citat miercuri de Press Association.

Un grup de cercetători din Danemarca a descoperit că persoanele ale căror mame au fost diagnosticate cu diabet înainte sau în timpul sarcinii prezentau un risc mai mare cu până la 91 de procente de a dezvolta anumite probleme de sănătate, precum formarea unor cheaguri în vasele de sânge, până la 40 de ani. Totodată, urmaşii femeilor care au prezentat complicaţii diabetice aveau un risc general mai mare cu 60 de procente.

Cercetătorii susţin că procedurile de depistare şi tratamentele aplicate femeilor care speră să devină mame ar putea contribui la reducerea riscului de boli cardiovasculare la următoarea generaţie.

Pentru acest studiu, oamenii de ştiinţă au analizat date înregistrate la nivel naţional a circa 2,4 milioane de copii care s-au născut fără afecţiuni cardiace congenitale în Danemarca, între anii 1977 şi 2016. Ei au identificat femeile care au dezvoltat diabet înainte de sarcină, în timpul acesteia şi pe cele afectate de complicaţii diabetice.

Dintre 2.432.000 de copii născuţi fără afecţiuni cardiace congenitale, 54.864 (2,3%) au fost expuşi la diabet matern. Persoanele născute de femei cu diabet au prezentat o creştere totală cu 29 de procente a riscului de boli cardiovasculare cu debut precoce în comparaţie cu cele ale căror mare nu au fost afectate de diabet.

Cele mai semnificative asocieri au fost identificate în cazul descendenţilor femeilor care au avut complicaţii diabetice sau cu diabet şi antecedente de boli cardiovasculare.

A fost, de asemenea, identificat un risc mai mare de anumite tipuri de boli cardiovasculare în cazul copiilor născuţi de femei cu diabet – un risc cu 91% mai mare de embolie pulmonară, un risc cu 82% mai mare de tromboză venoasă profundă şi un risc cu 78% mai mare de hipertensiune arterială în primele patru decenii de viaţă.

Riscurile au fost similare în cazul diabetului de tip 1 şi a diabetului de tip 2.

Autorii studiului publicat în jurnalul ştiinţific BMJ au declarat că aceste rezultate ”subliniază importanţa strategiilor eficiente de depistare şi prevenire a diabetului la femeile aflate la vârste fertile”.

”Trebuie monitorizate riscurile de boli cardiovasculare ale urmaşilor mamelor cu diabet şi investigate posibile intervenţii pe parcursul vieţii care ar putea reduce apariţia bolilor cardiovasculare”, au concluzionat cercetătorii.

Sursa: News24.ro.

Citește și