Aurescu: Menţinerea relevanţei OSCE, necesară pentru a răspunde cu eficienţă provocărilor de securitate din Europa

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a subliniat, joi, că menţinerea relevanţei Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) este necesară pentru a răspunde cu eficienţă provocărilor „tot mai sporite” de securitate din Europa.

Aurescu a participat, la Bratislava, la reuniunea Consiliului Ministerial al OSCE.

„În cadrul intervenţiei naţionale susţinute în plen, Bogdan Aurescu a subliniat că menţinerea relevanţei OSCE este necesară pentru a răspunde cu eficienţă provocărilor tot mai sporite de securitate din Europa. Aurescu a evidenţiat rolul esenţial al organizaţiei în soluţionarea conflictelor prelungite din regiunea Mării Negre, care continuă să influenţeze negativ contextul de securitate din Europa. Şeful diplomaţiei române a prezentat, cu acest prilej, eforturile României, pe durata Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019, de a identifica priorităţi şi căi comune de acţiune în domenii şi spaţii relevante pentru ambele organizaţii – UE şi OSCE”, se arată într-un comunicat de presă al MAE, transmis AGERPRES.

Ministrul Aurescu a pledat pentru continuarea dinamicii pozitive înregistrate în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean, care să conducă la o reglementare durabilă, paşnică şi cuprinzătoare în format 5+2, fără a afecta perspectivele europene ale Republicii Moldova, precizează sursa citată.

„Demnitarul român a reiterat importanţa retragerii trupelor şi muniţiei străine de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu normele dreptului internaţional şi angajamentele anterior asumate în cadrul OSCE. Pentru sporirea predictibilităţii şi transparenţei militare a OSCE, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanţa prezervării şi implementării depline şi stricte a angajamentelor asumate de statele participante prin instrumentele din sfera politico-militară a organizaţiei. În acest sens, a pledat pentru iniţierea unui proces de modernizare substanţială şi cuprinzătoare a Documentului de la Viena din 2011, care reglementează măsuri de creştere a încrederii în domeniul militar”, transmite MAE.

Sursa foto: dw.com

Sursa: News24.ro.

Citește și