Publicitate
Publicitate

Galaţi: Un copil de un an a murit, iar un altul de 10 ani a ajuns la spital, în urma unui incendiu

Un copil de 1 an şi 4 luni a murit, iar un altul de 10 ani a ajuns la spital, cu arsuri grave, alţi doi fraţi ai lor fiind salvaţi, în urma unui incendiu izbucnit, joi, într-o gospodărie din localitatea Mândreşti, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

Potrivit sursei citate, în urma apelului la 112 care anunţa un incendiu la o gospodărie din Mândreşti, s-au deplasat, în primă fază, două autospeciale de la Garda de Pompieri Tecuci, împreună cu o ambulanţă SMURD.

Ulterior, când s-a anunţat că sunt mai mulţi copii în camera afectată de incendiu, s-au deplasat şi elicopterul SMURD şi încă o autospecială de la Garda de Pompieri Pechea.

O româncă și copilul ei abia născut au murit din cauza variantei DELTA
RecomandariO româncă și copilul ei abia născut au murit din cauza variantei DELTA

„Când au ajuns la eveniment, incendiul fusese localizat de către SVSU (Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă-n.r.). O cameră era afectată de incendiul pornit de la o sobă. Înainte de incendiu, mama copiilor lăsase în cameră patru copii: doi gemeni de 1 an şi 4 luni, un copil de 4 ani şi unul de 10 ani”, se spune în informare.

Cercetările organelor abilitate au arătat că minorul de 10 ani a folosit un recipient cu benzină pentru a aprinde focul, fapt care a produs o deflagraţie şi răspândirea focului în tot dormitorul.

Părinţii copiilor au reuşit să-i scoată, cu excepţia unuia din cei doi gemeni care a suferit arsuri incompatibile cu viaţa. Copilul de 10 ani a fost diagnosticat de către medicul de pe echipajul elicopterului de salvare cu arsuri de căi aeriene, dispunând transportul acestuia la Spitalul de Pediatrie Galaţi.

Numărul persoanelor suspecte de coronavirus internate în spital a ajuns la cinci in Galati
RecomandariNumărul persoanelor suspecte de coronavirus internate în spital a ajuns la cinci in Galati

Camera afectată de incendiu a fost distrusă în totalitate

Sursa: News24.ro.