Mehedinţi: Patru persoane reţinute pentru furtul a 13 tone de cereale de la o societate comercială

Patru persoane din judeţul Mehedinţi au fost reţinute de poliţişti pentru 24 de ore după ce ar fi furat 13 tone de cereale din incinta unei societăţi comerciale din Drobeta Turnu Severin.

Potrivit IPJ Mehedinţi, cele patru persoane au fost reţinute după ce poliţiştii au efectuat joi două percheziţii domiciliare pe raza localităţii Şimian, oamenii legii ridicând mijloace materiale de probă. Persoanele la domiciliile cărora au fost efectuate percheziţiile erau bănuite de comiterea infracţiunii de furt calificat.

„Din probatoriul administrat s-a stabilit că în perioada 20.09.2019-24.10.2019, aceştia au pătruns într-o societate comercială, de pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, de unde au sustras, în mod repetat, cantitatea de 13 tone de cereale, prejudiciul fiind de 28.000 lei. În locuinţele percheziţionate poliţiştii au identificat şi ridicat bunuri şi mijloace materiale de probă”, se precizează în comunicat.

În urma percheziţiilor, doi bărbaţi de 28 de ani din municipiul Drobeta Turnu Severin, respectiv 23 de ani din localitatea Şimian, două femei de 30 de ani din Şimian, respectiv 29 de ani din Drobeta Turnu Severin au fost reţinute pe bază de ordonanţă de reţinere şi introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Mehedinţi.

Sursa foto: adevarul.ro

Sursa: News24.ro.

Citește și