Vaslui: Verificări în cazul unui angajat al Poliţiei de Frontieră acuzat că şi-ar fi agresat soţia
Reprezentaţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră – Serviciul Teritorial Vaslui au demarat verificări în cazul unui angajat al instituţiei cercetat într-un dosar penal pentru violenţă în familie.
Bărbatul, angajat pe un post de psiholog în cadrul instituţiei, este acuzat că şi-ar fi agresat în repetate rânduri soţia, care se află acum în comă profundă într-un spital din Iaşi, după ce a fost dusă cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, iar starea sa de sănătate s-a degradat rapid.
„Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la posibila implicare a unui lucrător din cadrul instituţiei noastre într-un caz de agresiune domestică, vă informăm că există un dosar penal în lucru, instrumentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui. În funcţie de rezultatele cercetării desfăşurate de către autorităţile competente şi de calitatea procesuală a lucrătorului, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi va dispune măsuri în conformitate cu Statutul Poliţistului. Totodată, vă informăm că la nivelul instituţiei noastre au fost dispuse o serie de verificări care vizează conduita poliţistului, în conformitate cu art. 41 lit. h) din Legea 360/2002 privind Statutul Poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare”, au precizat reprezentaţii ITPF Iaşi.
Potrivit conducerii SJU Vaslui, în cursul zilei de joi, 5 decembrie, femeia a fost adusă cu o ambulanţă la Unitatea de Primiri Urgenţe, conştientă, dar confuză, a fost internată în Secţia de Neurologie, unde starea ei s-a agravat, şi a fost transferată la Anestezie Terapie Intensivă, în comă de gradul IV, de unde a fost transportată la Spitalul de Urgenţă „Sf. Spiridon” din Iaşi şi apoi la Spitalul Clinic „C.I. Parhon” Iaşi.
Având în vedere că pe corpul femeii au fost găsite semne ale unor posibile agresiuni, iar aceasta avea un certificat medico-legal din care reiese că ar fi fost lovită, cadrele medicale vasluiene au sesizat aceste aspecte reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie.
„La nivelul IPJ sunt în lucru două dosare penale, unul deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, după ce cadrele medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui au făcut o sesizare la numărul unic de urgenţă 112, în cursul zilei de 6 decembrie, şi cel de-al doilea pentru violenţă în familie, raportat la loviri şi alte violenţe, deschis în urma unei plângeri făcute de o rudă a victimei”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Loredana Stavăr.
Femeia se află internată în secţia de Terapie Intensivă Mobilă a Spitalului Clinic „C. I, Parhon” Iaşi, iar prognosticul medicilor cu privire la şansele sale de supravieţuire este rezervat.
„Pacienta a fost transferaă, în cursul zilei de sâmbătă, este internată în secţia de Anestezie Terapie Intensivă, unde se fac procedurile de evaluare şi inventariere a cauzelor care au dus la agravarea stării sale. Este în stare foarte gravă, cu prognostic rezervat privind şansele de recuperare”, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic „C. I. Parhon” Iaşi, conf. univ. dr. Ionuţ Nistor.
Sursa: News24.ro.