Căutări pe Lacul Siutghiol
Pompierii fac, miercuri, verificări cu o ambarcaţiune, pe Lacul Siutghiol, după ce o locatară a unui bloc din staţiunea Mamaia a alertat autorităţile că ar fi văzut două persoane care plutesc pe apă.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, în zona Butoaie din staţiunea Mamaia au fost trimise o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi o ambarcaţiune de intervenţie RHIB.
„În momentul de faţă se efectuează verificări cu ambarcaţiunea pe Lacul Siutghiol. În acelaşi timp, lucrători ai ISU sunt pe balconul apartamentului de unde apelantul a făcut solicitarea şi fac o vizionare amplă cu binoclul”, au transmis reprezentanţi ai ISU „Dobrogea”.
Conform acestora, până în acest moment nu se confirmă cele sesizate.
Sursa: News24.ro.