Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină susţine iniţiativa Ministerului Sănătăţii privind rezidenţiatul

Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) susţine iniţiativa Ministerului Sănătăţii privind rezidenţiatul şi îşi manifestă sprijinul faţă de măsurile propuse referitoare la instruirea medicilor rezidenţi, prin oferirea posibilităţii de a desfăşura stagii de practică şi în spitale judeţene, militare şi private acreditate.

„În momentul de faţă, rezidenţii se pot forma doar în spitalele din centrele universitare medicale. Supraaglomerarea acestor spitale cu medici rezidenţi, în timp ce alte spitale suferă de un deficit, este o problemă reală a sistemului de sănătate. Este evident nevoie de o reformă a rezidenţiatului ce va permite tinerilor să lucreze şi să studieze atât în provincie, cât şi în spitale private. În felul acesta, rezidenţiatul va putea găzdui un număr mai mare de medici, numărul de pacienţi la care tinerii doctori au acces va creşte, iar tehnologia la care aceştia sunt expuşi îi va ajuta să se dezvolte profesional, totul contribuind la o mai bună funcţionare a sistemului şi a formării tinerilor medici, spre beneficiul pacienţilor”, afirmă FASMR într-un comunicat remis presei..

Potrivit studenţilor medicinişti, sănătatea pacientului trebuie să fie pe „primul loc”, urmată de calitatea actului educaţional al tinerilor medici, însă modul de implementare este esenţial întrucât „sănătatea şi educaţia nu sunt un business”.

„Sperăm ca această măsură să realizeze, în mod real, o lărgire a oportunităţilor de pregătire pentru tinerii medici şi să faciliteze o colaborare productivă între universităţile publice şi spitalele private”, a declarat liderul FASMR, Teodor Cristian Blidaru, citat în comunicat.

Pregătirea în rezidenţiat se va putea desfăşura şi în cadrul unităţilor sanitare private şi în instituţiile de învăţământ superior particulare acreditate, care au în structură programe de studii universitare de licenţă în domeniul medicină, medicină dentară, farmacie, în condiţiile îndeplinirii de către acestea a criteriilor şi condiţiile de pregătire în rezidenţiat aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii, prevede o ordonanţă de urgenţă aprobată marţi de Guvern.

La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, precum şi pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Sursa foto: g4media.ro

Sursa: News24.ro.

Citește și