Bustul faraonului Ramses al II-lea
Un bust „rar” al unei statui a faraonului Ramses al II-lea a fost descoperit în apropiere de Giza, la sud de Cairo, a anunţat miercuri Ministerul Egiptean pentru Antichităţi, citat de AFP.
Potrivit specialiştilor, este vorba despre primul bust din granit roz al lui Ramses al II-lea care poartă pe cap simbolul „Ka” – reprezentând toate energiile vitale ce animă zeii şi oamenii – găsit până acum, potrivit unui comunicat al ministerului ce descrie descoperirea drept una „rară”.
Săpăturile începute săptămâna trecută de o echipă a ministerului au avut loc pe un teren privat din satul Mit Rahina, locul vechiului Memphis, situat la 30 kilometri sud de Cairo, se arată în comunicat.
Această statuie a lui Ramses al II-lea – unul dintre cei mai faimoşi faraoni ai celei de-a XIX-a dinastii (1301-1236 î.Hr.) – are o înălţime de 105 centimetri şi o lăţime de 55 de centimetri.
În ultimii ani, autorităţile şi-au îmbunătăţit în mod considerabil comunicarea cu privire la descoperirile arheologice, însă Egiptul a fost adesea acuzat de neglijenţă şi lipsă de rigoare ştiinţifică, notează AFP.
Sursa: News24.ro.