Neamț: Fostul director al Hidrocentralei Bistrița și doi admintratori de firmă, trimiși în judecată de DNA

Fostul director al sucursalei Hidrocentrale Bistriţa Piatra-Neamţ, Constantin Romică Grigoriu, şi doi administratori de firmă au fost trimişi în judecată, joi, de procurorii DNA Bacău, pentru luare de mită şi complicitate la luare de mită.

Potrivit rechizitoriului, fostul director al Hidrocentrale Bistriţa ar fi determinat, în perioada 2010 – 2011, reprezentanţii firmei care realizau obiectivul de investiţii „Acumularea Paşcani pe râul Siret în judeţele Iaşi şi Suceava”, să încheie trei contracte de prestări servicii cu firmele administrate de ceilalţi doi inculpaţi, pentru a deconta la timp lucrările.

Ulterior, în baza a 15 facturi fiscale ce ar fi fost emise de cele două firme, societatea contractantă ar fi decontat suma totală de 6.518.609 lei pentru lucrări care în realitate nu ar fi fost executate.

Anchetatorii mai spun că, în aceeaşi perioadă, Constantin Romică Grigoriu, în calitate de preşedinte al unei comisii de evaluare, ar fi atribuit unei alte societăţi comerciale un contract de lucrări în judeţul Bacău, deşi oferta tehnică şi financiară a societăţii respective trebuia respinsă pentru că nu îndeplinea prevederile legale.

„Ulterior, inculpatul i-ar fi determinat pe reprezentanţii societăţii contractante să încheie trei contracte de furnizare bunuri şi prestări servicii cu firma unuia dintre ceilalţi doi inculpaţi, în valoare totală de 5.004.200 euro fără TVA şi 5.950.232 lei fără TVA. Urmare a acestor demersuri, beneficiul total al firmei administrate de omul de afaceri ar fi fost de 1.718.818 euro şi 2.541.280 lei”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA Bacău.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalului Neamţ.

Sursa foto: adevarul.ro

Sursa: News24.ro.

Citește și