Urmări devastatoare asupra vieţuitoarelor sălbatice
Specie ameninţată cu dispariţia, vulpea-zburătoare cu capul gri este unul dintre cei mai mari lilieci din lume, cu o anvergură a aripilor de până la un metru.
”Am pierdut circa 90 în ultimele trei săptămâni”, a declarat Hugh Pitty, ecologist care monitorizează o colonie care se formează anual în perioada de reproducere, între lunile noiembrie şi mai, în zona oraşului australian Bega, situat pe coasta estică, între Melbourne şi Sydney.
”Cei tineri au fost abandonaţi de mamele lor, care nu au suficienţi nutrienţi pentru a produce lapte”, a explicat el adăugând că seceta a condus la reducerea cantităţii de hrană, situaţie agravată de incendiile de vegetaţie. ”Acest lucru le-a făcut să îşi abandoneze puii. I-am găsit în parc, pe jos, sub copaci”, a precizat Pitty.
Incendiile de vegetaţie au provocat moartea a aproximativ jumătate din populaţia de koala dintr-o rezervaţie costieră din statul Noul Wales de Sud. De asemenea, flăcările au mistuit circa un milion de hectare de terenuri agricole şi vegetaţie spontană, au condus la decesul a patru persoane începând din noiembrie şi au distrus peste 400 de locuinţe, notează Reuters.
Populaţia de vulpi-zburătoare din Australia variază între circa 450.000 până la 650.000, potrivit estimărilor autorităţilor guvernamentale.
La nord de Bega, în Bateman’s Bay, echipele de monitorizare au consemnat 100 de decese, în timp ce în regiunea Shoalhaven din apropiere s-au înregistrat 1.900 de lilieci morţi, a adăugat Pitty.
Liliecii sunt polenizatori nocturni deosebit de importanţi pentru viitorul pădurilor, a explicat Janine Davies din cadrul clinicii veterinare şi adăpostului pentru lilieci din Shoalhaven, care a confirmat cifra de 1.900 de decese.
Declinul populaţiei de lilieci ar putea afecta ”toate celelalte animale care sunt dependente de copacii pe care aceştia îi polenizează, precum papagali, oposumi sau koala”, a adăugat ea.
Sursa: News24.ro.