# Dolj: Bărbat bănuit că a exploatat sexual mai multe tinere în Italia, arestat preventiv > Un bărbat de 31 de ani din Craiova a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane şi trafic de minori, după ce ar fi exploatat sexual mai multe tinere în Italia. Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii B... Publicat: 16 decembrie 2019, 17:57 · Autor: Radu Constantinescu · Categorie: [Diverse](https://stiri.com.ro/category/diverse/index.html.md) · Pagina web: https://stiri.com.ro/2019/12/16/dolj-barbat-banuit-ca-a-exploatat-sexual-mai-multe-tinere-in-italia-arestat-preventiv/ · Publicație: Stiri.com.ro ![](https://stiri.com.ro/wp-content/uploads/2022/01/arest-1.webp) Un bărbat de 31 de ani din Craiova a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane şi trafic de minori, după ce ar fi exploatat sexual mai multe tinere în Italia. Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova împreună cu procurorii DIICOT – ST Craiova, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, au efectuat două percheziţii domiciliare la locuinţe ce aparţineau respectivului bărbat în urma cărora acesta a fost depistat. „Din anchetă au rezultat indicii că, începând cu anul 2018, bărbatul respectiv ar fi racolat şi exploatat sexual, în Italia, mai multe tinere, printre care şi o tânără, de 27 de ani, din judeţul Dolj. De asemenea, la data de 14 noiembrie a.c., în urma cooperării dintre organele judiciare din România şi Italia, tânăra în cauză a fost identificată şi scoasă din mediul infracţional unde era obligată să se prostitueze, aceasta revenind ulterior în ţară”, precizează IPJ Dolj. Bărbatul a fost reţinut, iar apoi pe numele său a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori. Sursa: [News24.ro](https://news24.ro).