# Caporalul Constantin Iosif, decorat de preşedintele Klaus Iohannis > Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul de decorare a caporalului clasa a III-a Constantin Iosif cu Medalia „Bărbăţie şi Credinţă”. Potrivit unui comunicat al Administraţiei... Publicat: 17 decembrie 2019, 15:52 · Autor: Laura Danciu · Categorie: [Diverse](https://stiri.com.ro/category/diverse/index.html.md) · Pagina web: https://stiri.com.ro/2019/12/17/caporalul-constantin-iosif-decorat-de-presedintele-klaus-iohannis/ · Publicație: Stiri.com.ro ![](https://stiri.com.ro/wp-content/uploads/2022/01/934858977.webp) Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul de decorare a caporalului clasa a III-a Constantin Iosif cu Medalia „Bărbăţie şi Credinţă”. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului i-a conferit caporalului Constantin Iosif Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” clasa I, cu însemn de război, în semn de „apreciere pentru modul ireproşabil de îndeplinire a sarcinilor specifice misiunii din teatrul de operaţii din Afganistan, pentru promovarea imaginii Armatei României”. MApN a scris în noiembrie pe pagina de Facebook că, pe timpul unei misiuni de consiliere privind securitatea desfăşurării alegerilor prezidenţiale în Afganistan, un insurgent a deschis focul asupra unui convoi al Batalionului 495 Protecţia Forţei „Vulturii Negri” în care se aflau şi militari americani. Atacatorul a fost neutralizat de către caporalul clasa a III-a Constantin Iosif, servant la mitralieră pe unul dintre autovehiculele MRAP. Militarul român a primit din partea SUA medalia „The Army Commendation C Device”, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în baza aeriană Kandahar, pentru „modul în care a acţionat aplicând procedurile standard de operare”. Sursa foto: forter.ro Sursa: [News24.ro](https://news24.ro).