Revelion 2020 – în Piaţa Constituţiei
Hiturile anilor ’80 – ’90 vor fi live la cea mai mare petrecere dintre ani din Bucureşti – „Revelion 2020. Disco Night Fever” – organizată de Primăria Capitalei în Piaţa Constituţiei pe 31 decembrie.
Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, printre artiştii care vor urca pe scenă, pe 31 decembrie, de la ora 18,00, se numără O-Zone, Haddaway şi Milli Vanilli.
”Tradiţionalul concert de Revelion în aer liber din Bucureşti a fost inspirat anul acesta de energia şi exuberanţa mişcării disco şi îi va face atât pe nostalgici, cât şi pe cei tineri să fredoneze unele dintre cele mai cunoscute refrene de dans din anii ’80 – ’90 şi de la începutul anilor 2000. În cele peste şase ore de petrecere, staruri internaţionale şi artişti români vor aduce la ‘Revelion 2020. Disco Night Fever’ hituri care au marcat generaţii întregi”, precizează organizatorii – Primăria Capitalei, prin ArCuB.
O-Zone, trio-ul din Republica Moldova, va cânta pe 31 decembrie pe aceeaşi scenă cu Haddaway şi cu rapperul american Turbo B., fostul solist al trupei Snap.
Lista invitaţilor străini este completată de artiştii din spatele numelui Milli Vanilli Experience (Face meets Voice), care vin la Bucureşti pentru petrecerea de Revelion din Piaţa Constituţiei.
Printre invitaţii serii se numără şi trupele Holograf şi Vunk, dar şi Horia Brenciu & HB Orchestra. Vor încânta publicul şi trupele Andre şi 3rei Sud Est, iar Ovidiu Komornyik & OK Band completează lista artiştilor prezenţi la „Revelion 2020. Disco Night Fever”.
Seara se va încheia cu un spectaculos show de artificii.
Intrarea este liberă.
Sursa: News24.ro.