Naşterea Domnului pe străzile Timişoarei
Sute de colindători din Timiş au scos din lada de zestre a Banatului de câmpie costume vechi, purtate şi astăzi cu mândrie de toate vârstele şi au pornit, joi, în tradiţionalul alai, să vestească Naşterea Domnului pe străzile Timişoarei.
Înveşmântaţi în straie populare ori mascaţi, dotaţi cu clopote, talăngi, bice şi tobe, colindătorii Centrului Judeţean de Artă şi Cultură Timiş au prezentat şi obiceiuri străvechi, precum cel al Caprei, Pomul de Crăciun şi Colindatul.
Din repertoriul urătorilor nu au lipsit colinde arhaice, bătuta cu dubele, colinde de fecior şi fată sau jocul caprei, datini care dau farmec alaiului colindătorilor, unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale fiecărei ierni.
Cei peste 300 de colindători din acest an au venit din Ţara Făgetului, dubaşii din Pietroasa, Tomeşti, Curtea şi Margina, împreună cu colindători ai Ansamblului „Izvoraşul” din Buziaş şi grupuri vocale din Buziaş, Sânandrei, Făget, Giera, Criciova, dar şi Fanfara Pro Amiciţia, Corul Facultăţii de Muzică Timişoara, Ansamblul Banatul Tineret, Grupul Junii Timişului şi Ansamblul Ghiocelul din Giroc.
„Venim în fiecare an cu aceste tradiţii şi obiceiuri, ‘Capra’, care în tradiţia populară aminteşte de duhul cel rău care trebuie pedepsit şi bătut până pleacă de la creştinul hotărât să se îndrepte şi să lase deoparte toate năravurile cele rele, ‘ Pomul de Crăciun’, ca simbol al trăiniciei şi tinereţii veşnice, ori Colindatul, care deschide ciclul celor 12 zile ale Sărbătorii Naşterii Domnului”, a spus unul dintre colindătorii din Făget.
Alaiul colindătorilor a trecut şi pe la Palatul Administrativ şi la Mitropolia Banatului, unde au lăsat urăturile de prosperitate şi de sănătate pentru noul an şi au primit în schimb pungi cu dulciuri.
Sursa: News24.ro.