Doi bărbaţi au fost arestaţi pentru 30 de zile după ce au racolat două minore pentru prostituţie, informează, joi, un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea.
Potrivit sursei citate, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Tulcea, împreună cu procurori DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea, au pus în executare două mandate de aducere emise pe numele unor persoane bănuite de trafic de minori şi proxenetism.
„Din cercetări a reieşit că, în perioada 27 noiembrie – 8 decembrie 2019, doi bărbaţi, ambii din localitatea Măcin, judeţul Tulcea, ar fi racolat, prin inducere în eroare, două minore de 14 ani, respectiv 15 ani, pe care le-ar fi transportat şi adăpostit în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei. În urma administrării probatoriului, faţă de cei doi bărbaţi Tribunalului Tulcea a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, precizează sursa citată.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea.
Sursa: News24.ro.
Ceai de Tei 40 plicuriCumpără-55%
Mini Drujba electrica cu 2 acumulatori 48V, 180cm, ungere lant, valiza transport, Campion CMP1798Cumpără-39%
Gresie tip parchet exterior / interior Wooden Brown 20 5 x 60 cm mata portelanata antiderapantaCumpără-30%
Disc Frana Spate Ate Bmw X5 F15 2012-2018 24.0120-0206.1Cumpără











