Noul An in toata lumea
Cele două Americi au intrat în Anul Nou după Europa, Africa, Orientul Mijlociu, Asia şi Australia. Aproximativ 1 milion de oameni au întâmpinat Anul Nou în celebra piaţă Times Square din New York, iar alte câteva milioane au urmărit la televizor transmisiuni în direct ale evenimentelor din piaţă, transmite miercuri DPA.
Petrecăreţii au cântat „Auld Lang Syne” şi „New York, New York” în momentele trecerii în 2020. Autorităţile au adoptat măsuri stricte de securitate, la fel ca şi în ultimii ani.
În Brazilia, la Rio de Janeiro, sute de mii de turişti au petrecut trecerea în 2020 pe plaja Copacabana. Artificiile au fost lansate de pe 10 barje speciale, amplasate la câţiva zeci de metri de ţărm, oferind un impresionant spectacol de culoare ce a durat aproximativ 14 minute.
În alte locuri din Rio localnicii au întâmpinat noul an dansând pe străzi şi în localuri, la fel cum s-a întâmplat şi la Buenos Aires, în Argentina.
În Europa, la Berlin, mii de turişti şi de berlinezi s-au adunat la petrecerea organizată lângă Poarta Brandenburg. Numărul lor a fost atât de mare încât organizatorii au fost nevoiţi să restricţioneze accesul încă din jurul orei 19:00 GMT pentru ca locul să nu devină supraaglomerat.
În Belgia, primele secunde ale noului an au fost marcate printr-un gigantic foc de artificii la Atomium, la Bruxelles, în timp ce la Bruges petrecăreţii s-au bucurat de un nou fel de spectacol: s-a renunţat la artificii în schimbul unui spectacol de lumini realizat cu ajutorul dronelor, conform agenţiei Belga.
În Franţa, petrecăreţii au ajuns mai greu decât de obicei la destinaţiile alese pentru serbările de Anul Nou, din cauza grevei care a paralizat transportul local şi cel pe distanţe lungi. Chiar şi aşa, câteva milioane de oameni au participat la petrecerile organizate în diferite zone ale Parisului. Autorităţile au organizat câteva linii speciale de autobuze pentru a-i duce pe petrecăreţi spre case.
În pofida renovărilor în plină derulare de la Palatul Westminster, celebrul orologiu Big Ben a dat semnalul trecerii în noul an la Londra, însoţit de un spectaculos foc de artificii la roata London Eye Ferris, de pe malul Tamisei.
În nord, în Scoţia, zeci de mii de oameni au participat la tradiţionala petrecere Hogmanay din Edinburgh.
Petrecăreţii ruşi s-au distrat în Piaţa Roşie din Moscova, în pofida măsurilor drastice de securitate luate de autorităţi. Anul Nou este sărbătorit de 11 ori (11 fusuri orare) în Federaţia Rusă. Festivităţile de anul acesta au marcat şi împlinirea a 20 de ani de când preşedintele Vladimir Putin a preluat conducerea de la Boris Elţin.
Anul nou a început în manieră spectaculoasă şi în Emiratele Arabe Unite, unde, la Ras al Khaimah, au fost folosite 190 de drone pentru lansarea de artificii. Tot acolo s-a încercat doborârea recordului mondial pentru cea mai lungă „cascadă” din focuri de artificii – cascada rezultată având lungimea de aproximativ 4 kilometri, conform presei locale.
Artificiile nu au figurat însă pe agenda sărbătorilor pentru majoritatea sud-africanilor, după ce autorităţile au interzis lansarea lor neautorizată în locuri publice, iar pentru primirea autorizaţiei trebuiau respectate nişte măsuri draconice de securitate. Astfel, noaptea Anului Nou la Cape Town a fost o noapte de petreceri, cocktailuri şi concerte.
Sărbătorile globale au început, ca de fiecare dată, în micuţele state insulare din Pacific Samoa şi Kiribati. Focurile de artificii au izbucnit deasupra capitalei Apia, în Samoa, fiind admirate de numeroşi turişti şi localnici.
Cel mai mare foc de artificii din Noua Zeelandă a fost lansat de pe acoperişul celebrului zgârie-nori Sky Tower din Auckland. Artificiile au fost însoţite anul acesta, în premieră, de jocuri de lumini, lasere şi proiecţii, conform cotidianului New Zealand Herald.
Drapelele de pe Sydney Harbour Bridge au fost ridicate în bernă în memoria victimelor puternicelor incendii de vegetaţie care afectează estul Australiei. Chiar şi aşa, la focurile de artificii de la miezul nopţii au asistat peste 1 milion de oameni al căror entuziasm nu a părut să aibă de suferit din cauza incendiilor care au luat 12 vieţi şi au distrus peste 1.000 de gospodării în Australia în ultimele 6 săptămâni.
Clopotele templelor budiste au bătut pentru a-şi lua la revedere de la 2019 şi pentru a întâmpina 2020 în întreaga Japonie. Milioane de credincioşi budişti trec pragurile acestor temple în primele trei zile ale noului an pentru a se ruga pentru fericire şi prosperitate.
Anul Nou s-a strecurat parcă neanunţat la Hong Kong, unde autorităţile au luat în ultima clipă decizia de a renunţa la tradiţionalele focuri de artificii în contextul protestelor anunţate în zilele de 31 decembrie şi 1 ianuarie.
Ziua de 31 decembrie este de obicei o zi liniştită în China, unde adevărata sărbătoare vine abia la 25 ianuarie, când începe noul an conform calendarului tradiţional chinez. La 25 ianuarie China trece în Anul Şobolanului.
Într-o noapte ploioasă în capitala Taiwanului, la Taipei, sute de mii de oameni s-au adunat în zona centrală pentru a asista la focurile de artificii lansate de pe una dintre cele mai înalte clădiri din lume, Taipei 101, care măsoară 509 metri. Spectacolul de artificii a durat doar 300 de secunde dar a fost unul intens, îmbinând lansarea a peste 16.000 de artificii cu jocuri de lasere şi animaţii pe un ecran LED gigant ce acoperea exteriorul clădirii Taipei 101 de la etajul 35 până la etajul 90.
Sursa: News24.ro.