ASSMB: Regulamentul intern al instituţiei nu are nicio legătură cu regulamentul intern al fiecărui spital administrat de PMB

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti vine cu precizări legate de Regulamentul intern pe 2020, menţionând că acesta s-a reactualizat, a fost întocmit după consultarea cu sindicatul Hipocrat şi a fost aprobat de directorul general al ASSMB.

Într-un comunicat transmis AGERPRES se arată că Regulamentul este al ASSMB şi nu are nicio legătură cu regulamentul intern al fiecărui spital din cele 19 administrate de Primăria Capitalei.

”Regulamentul intern al ASSMB (…) nu reglementează sub nicio formă activitatea personalului medical din cele 19 unităţi sanitare. Precizăm că fiecare unitate sanitară are propriul Regulament intern care este elaborat de Comitetul director şi aprobat de manager. (…) Primarul general Gabriela Firea nu are nicio atribuţie în elaborarea regulamentelor interne ale instituţiilor din subordine, deci nici în realizarea regulamentului intern al ASSMB”, precizează sursa citată.

Potrivit ASSMB, ”Regulamentul intern precedent din 2019, prevedea la art. 60: ‘În situaţia în care vreun salariat este contactat de către jurnalişti/ ziarişti, acesta îi va îndruma către Biroul de presă al instituţiei ori către conducerea ASSMB. Salariaţii nu vor furniza reprezentanţilor presei informaţii privind ASSMB sau în numele acesteia, cu excepţia cazului în care au fost abilitaţi expres, în scris, în acest sens’ ”.

ASSMB vine cu explicaţii legate şi de art. 61 din actualul regulament intern al instituţiei care prevede: „În situaţia în care vreun salariat este contactat de către jurnalişti/ziarişti, acesta îi va îndruma către purtătorul de cuvânt desemnat, care va informa conducerea ASSMB cu privire la informaţiile solicitate. Salariaţii nu vor furniza reprezentanţilor presei informaţii privind ASSMB sau în numele acesteia, cu excepţia cazului în care au fost abilitaţi expres, în scris, în acest sens. Nerespectarea acestei reguli constituie abatere disciplinară şi se va sancţiona conform prevederilor prezentului Regulament intern”.

”Acesta a fost introdus potrivit procedurilor interne ale ASSMB şi potrivit Legii 544, art 3 şi art. 16. (Art. 3: Asigurarea de către autorităţile şi instituţiile publice a accesului la informaţiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relaţii publice sau al persoanei desemnate în acest scop. Art.16: Pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public, autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să desemneze un purtător de cuvânt, de regulă din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice). Mai mult decât atât, în procedura internă a ASSMB, avertizorul public este protejat potrivit legislaţiei în vigoare, iar în Regulamentul intern al ASSMB, care este public: http://assmb.ro/storage/diverse/regulament-intern-decembrie-2019.pdf
la art.71, art.72 şi art.73 se prevăd obligaţiile salariaţilor de a respecta confidenţialitatea anumitor informaţii care nu sunt de interes public”, precizează ASSMB.

ASSMB are 1.144 de angajaţi din care aproximativ 900 sunt medici şi asistenţi din Reţeaua de medicină şcolară, se mai arată în comunicat.

Sursa: News24.ro.

Citește și