# Harghita: Femeia accidentată mortal la Lunca de Sus a fost surprinsă în afara maşinii de buşteni prăbuşiţi > Femeia accidentată mortal la Lunca de Sus, într-o parcare, a fost surprinsă de încărcătura de buşteni căzută dintr-un camion în timp ce se afla în afara autoturismului cu care circula şi în care se... Publicat: 14 ianuarie 2020, 17:44 · Autor: Laura Danciu · Categorie: [Diverse](https://stiri.com.ro/category/diverse/index.html.md) · Pagina web: https://stiri.com.ro/2020/01/14/harghita-femeia-accidentata-mortal-la-lunca-de-sus-a-fost-surprinsa-in-afara-masinii-de-busteni-prabusiti/ · Publicație: Stiri.com.ro ![](https://stiri.com.ro/wp-content/uploads/2022/01/smurd1.webp) Femeia accidentată mortal la Lunca de Sus, într-o parcare, a fost surprinsă de încărcătura de buşteni căzută dintr-un camion în timp ce se afla în afara autoturismului cu care circula şi în care se mai aflau şoferul şi un copil, a informat IPJ Harghita. „Autoturismul a oprit în faţa unui magazin, în afara părţii carosabile, pe direcţia de mers Miercurea Ciuc – Comăneşti, iar la momentul în care victima, o femeie de 38 de ani, din comuna Lunca de Jos, s-a dat jos din maşină, din partea dreaptă, încărcătura (buşteni) camionului care venea din sens opus s-a desprins şi a accidentat-o mortal. Au fost transportaţi la spital conducătorul auto, un bărbat de 20 de ani, şi un minor de 4 ani, care se aflau în autoturism”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip. Potrivit sursei citate, se fac cercetări pentru a se stabili cauza, „care poate fi de natură tehnică, având în vedere că puntea din spate este ruptă, sau neasigurarea corespunzătoare a încărcăturii”. Primele informaţii arătau că femeia se afla în autoturism în momentul în care a fost lovită mortal de încărcătura cu buşteni. Traficul în zona desfăşurării accidentului se desfăşoară alternativ. Sursa: [News24.ro](https://news24.ro).