Noile metode de învățare și digitalizare – printre obiectivele candidaților la funcția de rector al UMF „Carol Davila”

Introducerea de metode noi de învăţare, realizarea unui centru de granturi de cercetare şi a unui nou campus, reabilitarea clădirilor, dar şi dezvoltarea programelor de învăţământ în limbile engleză şi franceză şi digitalizarea activităţilor suport pentru procesul educaţional se află printre obiectivele celor trei profesori care candidează la funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

Pentru această funcţie şi-au depus candidatura Viorel Jinga, Adrian Streinu-Cercel şi Cătălina Poiana.

*** „M-am hotărât să candidez pentru funcţia onorantă de rector al UMF „Carol Davila” pentru că eu consider că sunt o persoană onestă, implicată, o persoană cu viziune asupra problemelor comunităţii academice din universitatea noastră, care poate să rezolve şi situaţiile divergente, să flexibilizeze soluţiile, astfel încât să ia finalmente concluzii cu asentimentul majorităţii membrilor comunităţii sau chiar unanime, pentru că sunt o persoană care munceşte din greu, care a trecut toate etapele carierei universitare. Îi datorez universităţii şi trebuie să întorc înapoi universităţii ceea ce a făcut pentru mine încă din anul 1982 când am intrat ca student pe porţile facultăţii”, a declarat profesorul Viorel Jinga.

În opinia sa, din punct de vedere educaţional trebuie introduse la UMF metodele noi de învăţare pentru studenţi.

„Deja avem o platformă pe care se vor introduce cursurile online. (…) Din punct de vedere al învăţării vom organiza un Centru de granturi de cercetări al universităţii, astfel încât să fie un nucleu care să ajute membrii comunităţii universitare să pregătească proiectele, să le implementeze, să facă transferul tehnologic, ulterior pentru scrierea lucrărilor ştiinţifice care se află în zona roşie şi galbenă astfel încât vizibilitatea universităţii să crească”, a spus Viorel Jinga.

Potrivit acestuia, din punct de vedere al patrimoniului este foarte important să fie dezvoltată suprafaţa spaţiilor destinate învăţământului.

„Actualmente, avem 180 de amfiteatre şi săli unde se ţin cursuri, cu o suprafaţă de circa 15.000 de metri pătraţi şi alţi 15.000 de metri pătraţi pentru lucrări practice şi seminarii. Sunt cam 18.000 de paturi în spitalele din Bucureşti unde studenţii pot să înveţe medicina la patul bolnavului, dar încă nu este de ajuns, pentru că a crescut numărul de studenţi şi am ajuns la 10.542 de studenţi. Trebuie să găsim spaţii noi. În curtea Facultăţii (de Medicină – n.r.), timp de patru ani, s-a reuşit să se ia aprobările pentru a face un centru de cercetări şi de simulare, pentru că deocamdată este în faşă partea de simulare în pregătirea studenţilor medicinişti. Pentru această nouă clădire va începe probabil construcţia anul următor. (…) Pentru Facultatea de Medicină Dentară împreună cu Primăria sectorului 4 s-a pornit o lucrare importantă a unui sediu care va avea 7.000 de metri pătraţi, ceea ce înseamnă dublarea suprafeţei destinate studenţilor de la Medicină Dentară, iar primăria a aprobat în Consiliul Local o sumă foarte mare pentru dotarea acestei facultăţi”, a susţinut profesorul doctor.

*** Profesorul Adrian Streinu-Cercel, conducător de doctorat, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, membru al Academiei de Medicină Dentară din Paris (Franţa), afirmă în planul de management publicat pe site-ul instituţiei de învăţământ că experienţa dobândită atât la nivel teoretic prin cursuri de management (managementul cercetării, managementul spitalicesc), cât şi întreaga activitate managerială de la INBI „prof. dr. Matei Balş” sunt „argumente importante” care l-au determinat să candideze pentru funcţia de rector.

El consideră că trebuie asigurată reabilitarea rapidă a clădirilor instituţiei, extinderea şi modernizarea spaţiilor de învăţare existente, trebuie găsite căile pentru asigurarea resurselor financiare în aşa fel încât salariile şi bursele „să nu mai reprezinte 90% din buget”, ci să permită, prin creşterea veniturilor, dezvoltarea „sănătoasă” a universităţii, completarea locurilor vacante şi un program de investiţii sustenabil.

Atragerea de resurse din proiecte de cercetare, din proiecte cu finanţare nerambursabilă, din fonduri publice pentru reabilitarea clădirilor istorice, emblematice pentru medicina românească, dezvoltarea programelor de învăţământ în limba engleză şi în limba franceză, pentru atragerea de resurse suplimentare, dar şi acţiuni de stimulare a interesului elevilor pentru a urma o carieră în domeniul medical în cadrul UMF „Carol Davila” prin deplasări ale cadrelor didactice în licee în scopul promovării instituţiei sunt alte puncte principale ale planului de management al profesorului doctor Streinu-Cercel.

„Prin implementarea planului pe management pe care îl propun, UMF „Carol Davila” devine un catalizator al reunirii centrelor de excelenţă din universităţile de medicină şi farmacie de la nivelul întregii ţări, având ca obiectiv creşterea recunoaşterii şi a prestigiului medicinei româneşti, precum şi creşterea accesului la resursele de informare şi finanţare din afara ţării. Înfiinţarea „UMF ROMÂNIA”, platformă comună de colaborare a universităţilor de medicină şi farmacie din România. Stabilirea de noi parteneriate în cercetarea ştiinţifică prin stabilirea de conexiuni cu Parcul Ştiinţific Măgurele, în vederea dezvoltării de noi proiecte de cercetare, aliniate la cele mai noi progrese în domeniu”, afirmă Streinu-Cercel.

*** Profesorul Cătălina Poiană doreşte atragerea de cadre didactice cu recunoaştere academică naţională şi internaţională din afara universităţii, digitalizarea activităţilor suport pentru procesul educaţional prin dezvoltarea şi diversificarea platformei de e-learning.

În planul de management, profesorul doctor propune crearea unei platforme digitale prin arhivarea electronică a lucrărilor de licenţă şi disertaţie, precum şi a tezelor de doctorat, extinderea şi dezvoltarea centrului de simulare pentru studenţii din învăţământul preclinic şi clinic.

Totodată, Cătălina Poiană propune şi realizarea „cu celeritate” a unui spaţiu universitar destinat învăţământului preclinic, care să cuprindă laboratoare, săli de lucrări practice, săli de cursuri şi amfiteatre, dar şi reabilitarea spaţiilor de cazare şi de învăţământ.

Sursa foto: umfcd.ro

Sursa: News24.ro.

Citește și