Satu Mare: Judecătoria îşi suspendă activitatea pe termen nedeterminat
Magistraţii de la Judecătoria Satu Mare au decis, joi, suspendarea activităţii pe perioadă nedeterminată, ca urmare a declaraţiilor publice referitoare la abrogarea pensiei de serviciu a magistraţilor, informează un comunicat de presă al instituţiei.
Potrivit sursei citate, Adunarea generală a judecătorilor convocată joi a decis declanşarea protestului începând cu 27 ianuarie.
„Începând cu data de 27 ianuarie 2020, judecătorii din cadrul Judecătoriei Satu Mare vor declanşa forma de protest constând în suspendarea activităţii de judecată pe durata nedeterminată, cu excepţia judecării cauzelor urgente, respectiv: în materie penală vor fi judecate toate cauzele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cauzele cu arestaţi, precum şi măsurile preventive din toate cauzele; în materie civilă vor fi judecate următoarele cauzele: ordin de protecţie, măsuri asiguratorii, ordonanţa preşedinţială, suspendare provizorie, sechestru asigurator, asigurare dovezi, cauze cu minori, tutela, curatela, punere sub interdicţie, încuviinţare executare silită, acţiunile prevăzute de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata, denumită în continuare Codul de procedură civilă, şi de alte legi speciale în materie civilă”, precizează sursa citată.
În perioada derulării acţiunii de protest, se va restrânge programul de funcţionare al compartimentului Arhivă şi Registratură la două ore zilnic. Totodată, judecătorii vor refuza să facă parte din Biroul Electoral Local.
Sursa: News24.ro.